Scandal la Dorohoi pentru o terasă la care se „cinstesc” elevii: Nu există autorizație de construcție - FOTOGALERIE

O terasă neautorizată care funcţionează de câţiva ani în Dorohoi, a stârnit discuţii în şedinţa ordinară a Consiliului Local. Pe ordinea de zi a fost pus spre aprobare proiectul privind concesionarea suprafeţei ocupate de terasă. La şedinţă a fost prezent şi un locator din blocul F15, de deasupra localului care a adus la cunoştinţa consilierilor că sesizările sale sunt mai vechi, din 2010, când a început ridicarea terasei pe Bulevardul Victoriei, fără autorizaţie din partea administraţiei locale

 

Terasa multifuncțională

Cetăţeanul şi-a exprimat nemulţumirile punctual şi a solicitat un vot gândit şi corect din partea aleşilor.
„La parterul blocurilor eu nu am mai văzut un bar în acest oraş, arătaţi-mi un document în care aveţi semnătura locatarilor, nu este aşa ceva. Terasa este deschisă în apropierea a două şcoli, iar dimineaţa elevii vin aici şi nimeni nu ia nicio măsură. Seara, la fel sunt şi momente de scandal, degeaba chem poliţia. Aţi încălcat dreptul nostru de proprietate, cel de 80 de centimetri în jurul blocului. Dacă doriţi să consecionaţi lăsaţi acel spaţiu liber, restul domeniului, concesionaţi-l. De asemenea, prin această construcţie aţi privat copiii, nepoţii de un loc de joacă” a spus cetăţeanul.
În spaţiul respectiv a funcţionat o farmacie, un cabinet medical, ceva util societăţii. Apoi o perioadă a devenit locuinţă socială, după care a funcţionat un local, iar apoi a fost preluat de actuala societate. „Am fost şi la Primărie, am răspunsuri de la Inspectoratul Teritorial în Construcţii, la Direcţia de Mediu, presă şi alte instituţii. Am primit răspunsuri jos pălăria, dar a rămas vorba ceea ca-n tren. Vrem să izolăm blocul, am adus echipa, dar în partea din faţă nu putem din cauza terasei” a continuat cu patos locatarul. 
Câţiva consilieri au încercat să-şi exprime opiniile legate de acest caz. „În aprilie 2014 terenul ocupat de terasă a fost inventariat din domeniul public în cel privat într-o şedinţă extraordinară. Deci a fost domeniul public, dar care a fost interesul? de s-a făcut această schimbare? Vreau să ştiu scris, cine a făcut inventarierea şi cine se face vinovat de proiectul de hotărâre!” a precizat consilierul Constantin Bursuc.

Unii o vor dărâmată, alții o vor recondiționată

„Totuşi este o terasă pe bulevard care funcţionează fără autorizaţie, chiar nimeni nu a observat când a fost construită acea terasă? Există şi alte locuri pe domeniul public care au fost ocupate abuziv şi nimeni nu a fost pedepsit, mă refer aici la treptele barului de pe strada Horia din Trestiana, care au fost construite până în drum, fiind un pericol pentru cei care trec cu autovehicule” este de părere consilierul Telus Olariu.
Compartimentul de urbanism a menţionat că a aplicat o amendă societăţii care administrează terasa pentru construire fără autorizaţie, dar crede că concesionarea spaţiului este o măsură pentru intrarea în legalitate. Un alt consilier a menţionat că firma a plătit retroactiv datoriile către administraţia locală şi concesiunea este singura soluţie pentru autorizare. Edilul municipiului a considerat că ar fi cazul să ia şi el cuvântul.
„Acolo a fost o firmă cu mult înainte de cea actuală, cu terasă, dacă căutăm în anale vedem că nimeni nu a fost deranjat atunci. Acum sunt acuzat de toate de relele de pe pământ. Nu iau eu măsuri în ceea ce priveşte concesionarea, inventarierea, eu nu fac altceva decât pun în discuţie un material. Nu este singura terasă, nu este singurul loc amenajat în afara blocului. A fost la modă în anii '90. În oraş sunt multe situaţii de acestea, acolo este într-adevăr o problemă, pe care încercat să o rezolv cu calm, cu realism să fie toate părţile mulţumite. Unii vor să vadă buldozerul acolo, iar alţii vor să fie un spaţiu amenajat” a afirmat primarul.
Până la urmă proiectul nu a întrunit 13 voturi pentru a fi aprobat, ci doar 12, de la doi independenţi şi restul din PSD, unul a fost abţinere şi patru consilieri împotrivă, care au ţinut să fie menţionaţi nominal pe listă Constantin Bursuc, Telus Olariu, Cătălin Apetrei şi Manuel Popa, membri PNL și PDL.
Mihaela AMARINE
CITEȘTE:
 Țurcanu vs Andrei: Chioșc aproape doborât, s-a greșit adresa unei terase ilegale - FOTOGALERIE & DOCUMENT
[[galerie-foto]]