Scandal între sătenii din Călărași: unul dintre ei a sfidat poliţiştii

 

Pe fondul unor conflicte mai vechi, trei botoşăneni din localitatea Călăraşi au fost implicaţi într-un scandal care a degenerat fiind nevoie de intervenţia oamenilor legii. S-a întâmplat vineri, 27 aprilie, orele 15.00, când A. Dănuţ de 56 ani, din comuna Călăraşi, a sesizat  lucrătorii Secţiei nr. 3 de Poliţie Rurală Hlipiceni despre faptul că R. Ilie, din aceeaşi localitate, a pătruns fără drept în curtea locuinţei concubinei sale, G. Angelia de 56 ani, i-a distrus un geam al locuinţei, apoi prin escaladarea acestuia a pătruns în locuinţă, fără a sustrage bunuri.
Din primele cercetări au rezultat următoarele: R. Ilie şi G. Angelia se află într-o stare conflictuală mai veche, iar pe fondul acestui conflict şi al consumului de băuturi alcoolice în exces, vineri, în jurul orelor 14.30, mergând spre domiciliul său pe un drum sătesc, R. Ilie i-a adresat lui G. Angelia cuvinte şi expresii jignitoare. La scurt timp, R. Ilie a revenit în dreptul locuinţei susnumitei, a pătruns în curtea acesteia şi i-a distrus unul din geamurile locuinţei. În continuare, pentru a o căuta pe G. Angelia şi pe concubinul ei A. Dănuţ, susnumitul a pătruns prin escaladarea geamului distrus în locuinţă şi întrucât nu i-a găsit a părăsit atât locuinţa, cât şi curtea părţii vătămate.
În timpul efectuării cercetărilor, R. Ilie s-a deplasat spre locuința celor doi, adresând cuvinte jignitoare acestora, inclusiv organelor de poliție, după care s-a retras la locuința sa, de unde a continuat să adreseze cuvinte jignitoare și să agite obiecte contondente. În acest context, pentru a nu fi escaladată situația (se manifesta violent pe fondul stării de ebrietate), i s-a recomandat verbal să se liniștească, procedându-se la monitorizarea manifestărilor sale. În paralel au fost întocmite acte procedurale față de R. Ilie  sub aspectul comiterii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și sfidarea organelor judiciare, urmând a se propune soluție procedurală.