SCANDAL într-un supermarket: Agent de pază BĂTUT de un botoșănean

Incident neplăcut petrecut într-un supermarket între un botoșănean și agentul de pază.

 

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 38 ani, din comuna Corni, județul Botoșani.

 

În fapt, bărbatul ar fi sustras dintr-o societate comercială din municipiul Brașov mai multe produse alimentare, pe care le-a ascuns în haina pe care o purta, trecând de linia caselor de marcat fără a achita contravaloarea lor. Pentru a-și asigura scăparea, suspectul l-a agresat pe agentul de securitate al unității, în momentul în care a fost interceptat de acesta.

 

Polițiștii au probat activitatea infracțională a bărbatului,  l-au  reținut pentru 24 de ore și l-au introdus în Centrul de Arest și Reținere Preventivă al  IPJ Brașov, iar ulterior, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile.

 

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tâlhărie calificată”, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor, potrivit IPJ Brașov. 

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store