SCANDAL într-o sală de jocuri de noroc: Agent de pază acuzat că a bătut un parior

Polițiștii botoșăneni au fost nevoiți să intervină ieri, într-un local în care se practică jocuri de noroc.

 

Acolo, un bărbat de 37 de ani din municipiul Botoşani care se afla în incinta unei săli de jocuri de noroc, a provocat scandal, motivat de faptul că angajaţii nu i-au permis să fumeze în incinta unităţii.

 

Ulterior, bărbatul a sesizat organele de poliţie, afirmând că ar fi fost agresat de unul dintre agenţii de pază, refuzând însă să fie transportat la o unitate medicală.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

 

De asemenea, persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional conform Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor  consumului produselor din tutun cu amendă în cuantum de 500 de lei, respectiv conform Legii 61/1991 cu amendă în cuantum de 1.200 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocare de scandal şi proferare de cuvinte şi expresii jignitoare.

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL:

download from google play download from apple store