Al doilea concurs din acest an pentru ocuparea postului de manager la Filarmonica de Stat Botoșani este în plină desfășurare, după ce primul a fost anulat în urma unei contestații depusă de unul dintre candidații de atunci.
Consiliul Local Botoșani a aprobat organizarea unei noi sesiuni de examinare și săptămâna aceasta s-a ajuns la faza în care sunt analizate proiectele de management, urmând a fi comunicate rezultatele până la data de 26 mai 2022.
Pe 12 mai comisia de concurs a afișat un rezultat al selecției dosarelor, prin admiterea a doi candidați prezentați din nou, sub formă de coduri.
Neoficial unul dintre cei doi ar fi artistul Mirel Manea, prim trompetist în cadrul Filarmonicii de Stat Botoșani, care a candidat și la primul concurs.
Surpriza vine însă în cazul celui de-al doilea candidat, un dirijor născut la Reșița și care activează în prezent, conform paginii sale de Facebook, la Filarmonica Iași.
Cosmin Morariu (foto jos) este la rându-i un aspirant la postul de manager de la instituția de cultură din Botoșani. Coincidență probabil, și fostul manager, Raul Chiș s-a născut tot la Reșița. Raul Chiș nu a mai avut continuitate în fruntea Filarmonicii Botoșani după o serie de suspiciuni privitoare la un concurs organizat pe perioada cât a avut calitatea de manager: S-a rupt partitura!? Directorul Filarmonicii a fost demis, e pe cale să fie lăsat și fără postul câștigat pe la sărbători
Iar asta după ce, în cursul zilei de ieri, a fost eliminat din concurs pentru că ar fi prezentat un proiect de management care ar fi aparținut inițial unuia dintre candidații de la primul concurs.
Comisia de secretariat s-a întrunit marți și a procedat la eliminarea din concurs a „proiectului de management II” motivat de faptul că mare parte din conținut a fost copiată dintr-un alt proiect.
În vederea întocmirii referatelor din domeniile economic și resurse umane, secretariatul a verificat cele scrise în proiectele depuse și din întâmplare a constatat că unul dintre ele coincide cu un altul înscris în concursul din ianuarie și care aparținea altui candidat.
Acest lucru a fost depistat având în vedere că secretariatul concursului nu a suferit modificări și astfel a putut identifica asemănarea dintre cele două lucrări care în proporție foarte mare ar fi fost identice. S-ar fi modificate doar câteva idei suplimentare, ordinea unor cuvinte în propoziții sau utilizarea unor sinonime pentru unele acțiuni. Scheletul proiectului de management s-ar fi dovedit a fi însă identic.
Pe aceste considerente candidatul originar din Reșița a fost eliminat din concurs în contextul în care conform OUG nr. 189/2008 proiectul de management este un document elaborat de candidat ca ofertă care cuprinde descrierea soluțiilor concrete, a rezultatelor preconizate, precum și estimarea resurselor și mijloacelor necesare îndeplinirii cerințelor stabilite de către autoritate prin caietul de obiective. Practic, proiectul de management este viziunea proprie a candidatului înscris în concurs cu privire la managementul instituției și NU a altei persoane.
Candidatul eliminat are însă drept de contestație până pe data de 31 mai 2022.
În cadrul concursului, comisia de evaluare a stabilit ca în intervalul 27 mai — 6 iunie 2022 candidații să susțină proiectele de management în cadrul unui interviu care va fi înregistrat video și audio. Însă, la acest moment, cu un candidat eliminat din concurs, doar celălalt mai poate susține proba de interviu.