SCANDAL cu urlete și înjurături într-o benzinărie din municipiu, cinci tineri „liniștiți” de polițiști

Polițiștii locali au legitimat cinci tineri și au aplicat amenzi în valoare de 4.700 de lei.

 

Polițiștii cu ochii pe scandalagii

 

În data de 21 decembrie 2023, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010, polițiștii locali au desfășurat activități de prevenire și constatare a faptelor de natură contravenționale pe raza municipiului Botoșani.

 

Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-a aplicat un număr de 8 sancțiuni contravenționale potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991, iar faptele constatate și sancționate au fost pentru tulburarea liniștii publice.

 

Zarvă în benzinărie

 

Astfel, în jurul orei 4:20, aflându-se în patrulare pe Calea Națională nr. 142, polițiștii locali au observat că în incinta stații PECO a izbucnit un conflict între mai mulți tineri, fiind auzite țipete și expresii vulgare, spre indignarea lucrătorilor, dar și a persoanelor aflate în zonă.

 

Polițiștii locali au procedat la legitimarea celor 5 persoane, constatând că aceșția au vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, motiv pentru care au dispus sancționarea cu amendă pentru provocarea și participarea efectivă la scandal, în locuri publice potrivit Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cuantumul total al amenzilor fiind de 4.700 lei.

 

 

(foto – adevărul)