Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a declarat într-un comunicat de presă că disensiunile recente din interiorul organizației județene a PNL marchează sfârșitul liberalismului din Botoșani.
Liderul social-democrat consideră că vechiul PNL a fost confiscat în întregime de PDL, fapt care se observă și la nivel național.
„Puciul din PNL și dezintegrarea vechii organizații liberale din Botoșani constituie actul de deces al liberalismului în județul nostru. Vechiul PNL nu mai reprezintă acum decât o față umană a fostului PDL, o interfață mai agreabilă pentru electorat, pe care o controlează cei care au susținut regimul Boc-Băsescu-Udrea. Regret sincer că mișcarea liberală din Botoșani nu va mai fi reprezentată în politica județului nostru și constat că același proces se întâmplă, treptat, și la nivel național. Alina Gorghiu, Ludovic Orban sau Teodor Atanasiu sunt doar fețele umane ale lui Vasile Blaga, Emil Boc sau Roberta Anastase”, a declarat Andrei Dolineaschi.
Președintele PSD Botoșani consideră că dezmembrarea vechiului PNL și înghițirea sa de către fostul PDL reprezintă punctul final al unei aventuri politice eșuate, care a fost începută de liberali în momentul „trădării” USL, prin constituirea Alianței Răului cu PDL.
„Disoluția vechiului PNL Botoșani este prețul plătit de liberali pentru trădarea alegătorilor care au votat USL. Cât a funcționat USL, noi i-am tratat pe liberali ca parteneri egali, deși PSD avea o cotă dublă față de PNL în acel moment. Ei însă au trădat votul botoșănenilor și s-au dus în tabăra cealaltă, iar acum cei care dictează în Alianța Răului sunt cei de la PDL, adică cei care au fost sancționați de votul cetățenilor”, a mai spus Dolineaschi.
Referitor la fostul președinte PNL Botoșani, liderul social-democrat a spus că acesta „culege ce a semănat”.
„Domnul Țurcanu a semănat trădarea în politica județului. A trădat USL, a trădat alegătorii, și-a trădat partenerii politici și proprii colegi sau prieteni. Acum culege trădarea de la colegii săi, atât de la cei vechi, dar mai ales de la cei noi din fostul PDL. Trebuie să admit că, dincolo de toate neajunsurile sale, domnul Țurcanu nu ar fi cedat niciodată controlul PNL. Din acest motiv a fost înlăturat de cei din PDL, prin puciul pe care l-am văzut în ultimele zile”, a precizat Dolineaschi.
CITEȘTE: