Sărbători chinuitoare, cu 6 şuruburi şi o tijă în picior pentru atacantul rupt la Botoşani

 

Atacantul Dan Roman accidentat grav în partida FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 2 – 2 disputată pe 19 decembrie la Botoşani a fost operat duminică la o clinică din Gyor, Ungaria. Ironia sorţii, în acea zi vârful medieşenilor a împlinit 28 de ani.
dan roman operatie

"Am fost conştient pe perioada operaţiei"

"Doctorii au reuşit să îmi salveze un ligament, altul a trebuit să fie reconstruit. Am vreo şase şuruburi, tijă, câteva placaje. Două ore au muncit într-una la operaţia mea. Mi-au făcut anestezie locală, aşa că am fost conştient pe perioada operaţiei. Mă mai uitam, mai stăteam de vorbă cu cei de acolo pentru că una dintre asistente era româncă. Acum o să încep să simt ceva dureri pentru că am acea tijă, iar gipsul este, oricum, foarte strâmt. Încă cinci zile voi mai rămâne la Gyor, apoi va trebui să revin după alte zece zile”, a afirmat Dan Roman pentru ProSport.
Odată cu trecerea timpului optimismul acestuia privitor la o refacere rapidă se tot estompează, iar durerile devin mai mari.

"Am început să am dureri cumplite"

"După operaţie, atunci când efectul anesteziei a trecut, am început să am dureri cumplite. Am devenit foarte irascibil, chiar le-am spus mamei şi soţiei să plece acasă pentru că eram foarte nervos. Durerile erau mai mari decât atunci când m-am accidentat. Am tot cerut calmante... De dormit nu ştiu dacă am apucat mai mult de o oră de somn, am ascultat muzică la căşti, doar aşa am putut să mă mai relaxez. Durerea era foarte greu de suportat. Mă strângea şi gipsul, aveam arsuri... simţeam ca şi cum mă loveşte cineva! E destul de greu de explicat, dar ştiu că starea asta este normală după operaţie pentru că am corp străin în picior”, a povestit Dan Roman.
Medicii i-au transmis că durerea îi va scădea de la o zi la alta.

dan roman

„Mi-au dat ceva să adorm, să mă relaxeze, dar nu şi-a făcut efectul. Şi poziţia e o mare problemă, pentru că trebuie să stau cu piciorul ridicat. Dacă mă pun pe-o parte, mă doare. Dacă stau normal, mă doare. Nicicum nu e bine”, a mai spus Dan Roman.
Acesta a suferit o luxaţie tibio-astragaliană dreaptă cu fractură maleolă peronieră dreaptă după o intervenţie a fundaşului Ciprian Dinu de la FC Botoşani, care declarat în mai multe rânduri că nu a vrut să îl accidenteze pe atacant şi că intenţia sa a fost de a juca mingea.
CITEŞTE ŞI:
 Atacantul rupt la Botoşani: Am apucat să-mi privesc piciorul care arăta ciudat
[[banner]]
VEZI ŞI:
 Accidentare groaznică, fotbaliştii cu lacrimi în ochi pe Municipal – VIDEO & GALERIE FOTO