În această zi sfântă, Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40-a zi de la naștere. Potrivit tradiției iudaice, femeia care născuse un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în templu, ca centru al vieții religioase, timp de patruzeci de zile.

Sfânta Familie este întâmpinată de dreptul Simeon, prăznuit în 3 februarie, și de prorocița Ana. Potrivit Tradiției, dreptul Simeon avea 360 de ani, fiind un mare cărturar al Legii celei Vechi.

Când l-a luat în brațe pe pruncul cel sfânt, a rostit: „Acum slobozește (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32). După întâlnirea cu Domnul și Mântuitorul lumii, bătrânul și dreptul Simeon pleacă spre a le vesti și celor adormiți că Fiul lui Dumnezeu S-a Întrupat din Fecioară Preacurată.

La rândul ei, prorocița Ana, văduvă de 84 de ani, vorbea despre Pruncul Iisus tuturor celor ce așteptau mântuire în Ierusalim. Ea îi simbolizează pe prorocii care au amintit de venirea unui Salvator, dar și împlinirea acestor prorociri din Vechiul Testament.

Sărbătoare într-o parohie din municipiul Botoșani

O importantă biserică din municipiul Botoșani își aniversează astăzi hramul. Zeci de creștini au participat aseară la slujba de Vecernie oficiată de un sobor de preoți.

Biserica cu hramul ”Întâmpinarea Domnului” este zidită în anul 1826, de către Costache Roset, vornic de Botoșani, și soția sa Maria, născută Gheucă, după cum atestă inscripția de deasupra ușii de la intrare, precum și alte inscripții și însemnări pe obiecte de cult, pe cărți de ritual și pe clopotele bisericii.

Ctitorul, cât timp a fost în viață, a întreținut biserica și pe slujitorii săi, adică între anii 1826-1862, lăsând după moartea sa, prin testament, o parte din moșia Tomeștilor din ținutul Botoșani și 10 dugheni în târgul vitelor din Botoșani, pentru întreținerea bisericii, a slujitorilor și a școlii de psaltichie, înființată tot de ctitor pe lângă această biserică.

Biserica a fost închinată, conform voinței sale testamentare, ca metoc al Mănăstirii Vorona, ținutul Botoșanilor, situație care a durat scurt timp (1862-1864), căci prin Legea Secularizării averilor mănăstirești biserica nu mai administrează moșia care trece în patrimoniul statului, urmând să fie întreținută pe seama orașului Botoșani.

Alături de biserică, lângă altar, este mormântul fiicei ctitorului, Maria C. Roset, moarte în 1846, cum arată inscripția de pe piatra mormântului, săpată în patru limbi: română (caractere chirilice), greacă, franceză și germană.

Biserica era înconjurată de un parc mare, teren donat de ctitori, cu pomi ornamentali li fructiferi și alei de flori, suferind între timp trei exproprieri: una în 1890, prin alinierea bulevardului luându-se peste 2000 de metri pătrați, a doua în anul 1932 când s-a deschis strada nouă care a despărțit biserica de clădirile bisericești, și a treia în 1970, când au fost expropriați peste 8000 de metri pătrați pentru construirea de blocuri.

Astăzi, curtea bisericii mai are o suprafață de 1782 de metri pătrați. Până în anii 1892-1894, curtea bisericii a servit și de cimitir, care a devenind apoi maidan de gunoaie s-a închis.

După 1989, odată cu venirea preotului Gheorghe Grigorași, în anul 1992 s-au efectuat ample lucrări: pictarea bisericii, capela mortuară cu casa praznicală.

Pe 4 noiembrie 2004, biserica a fost sfințită de PF Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.