Duminica 9 iulie 2017 incepând cu ora 8.00 se va oficia slujba de resfintire a unei biserici din judeţ cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, episcop - vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Biserica "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" - Vârfu Câmpului, a fost construită în anul 1864, de Aglaia Panainte Moruzi, fiica proprietarului moşiei Vârfu Câmpului împreună cu fiul ei Dumitru, din cărămidă pe o temelie din piatră.
Lucrările de reparaţie au fost executate cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Daniel -Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în perioada 2005 - 2016,sub coordonarea preotului paroh Budeanu Dumitru şi au constat din: subzidire, refacerea tencuielilor interioare si exterioare, pictură nouă în tehnica "fresco" , catapeteasmă nouă, mobilier, strane, rezidirea sfintei mese, încălzire centrală, trotuare şi alei pietonale, etc, fondurile necesare provenind din donaţiile enoriaşilor ale unor sponsori şi cu sprijinul consiliului local al comunei Vârfu Câmpului.
Pentru strădania si efortul lor vor primi distincţii şi diplome toţi cei care s-au implicat în renovarea şi înfrumuseţarea locaşului de cult printre care se va afla si Valeriu Iftime presedinte C.A al grupului de firme Elsaco si cetatean de onoare al comunei Vârfu Câmpului.