Săpun vîndut ca telefon

 

Marţi la amiază o tînără de 22 ani din comuna Mihai Eminescu a reclamat că, în timp ce se afla în municipiul Botoşani, în zona magazinului ,,Util” a fost abordată de un tânăr necunoscut. Acesta i-a prezentat şi oferit  spre vînzare, la un preţ nokia_n95_15242avantajos, un telefon mobil marca Nokia N95, pentru care botoşăneanca a achitat suma de 50 euro. Ulterior, după  plecarea vânzătorului, victima a constatat că în interiorul husei primită se afla un săpun şi nu telefonul care îi fusese prezentat. În urma apelului de urgenţă, la faţa locului s-a deplasat o echipă a poliţiei care în urma investigaţiilor efectuate a reuşit identificarea suspectului în persoana lui M. George, de 24 ani, din comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi. Totodată, a fost depistat şi un complice al suspectului, de 22 ani, din municipiul Braşov, conducător al unui autoturism marca Volkswagen. Cu ocazia controlului autoturismului, în interior au fost găsite opt huse pentru telefon mobil şi 14 săpunuri identice cu cel primit de victimă în locul telefonului mobil cumpărat. Întrucât există posibilitatea ca suspecţii să încercat sau să fi înşelat în acelaşi mod şi alte persoane, poliţiştii le recomandă să se adreseze cu plângere Poliţiei Municipiului Botoşani.