Şapte pensionari au prins o catedră la ţară sau în municipiu

 

În urma şedinţei publice derulată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, nu mai puţin de şapte catedre au fost distribuite către cadre didactice pensionate, mare parte dintre acestea în mediul rural. Potrivit informaţiilor furnizate de IŞJ, în urma şedinţelor publice care au avut loc până la această dată au rămas neocupate un număr de aproximativ 120 de posturi în unităţile şcolare botoşănene, însă faţă de anii precedenţi, situaţia este una îmbucurătoare, dat fiind faptul că locurile rămase libere erau duble. „În şedinţa publică de la nivelul Inspectoratului Şcolar s-au ocupat şase posturi de pensionari în mediul rural, în mediul urban un singur post la disciplinele de la Liceu de Artă, pentru că acolo avem deficit la instrumente. Au mau rămas aproximativ 120 de posturi astăzi o să mai avem o şedinţă publică la necalificaţi, dar punctul de vedere al nostru este să avem foarte puţini profesori necalificaţi, numai în zonele unde nu le putem acoperi cu persoane calificate”, a declarat Daniel Cojocaru, inspector şcolar IŞJ. Pentru şedinţa publică pentru profesori necalificaţi care au obţinut o notă peste cinci la examen, s-au înscris aproximativ 40 de persoane. (G.E.)