SĂPTĂMÂNA NEBUNI(I)LOR: Social-democrația botoșăneană între P.E. și Duma Rusiei

Mobilizatorul slogan al Partidului Social Democrat – ”România merită mai mult” – seamănă a fi strigătul de luptă al unei grupări care, parcă s-ar pregăti să intre la guvernare după o lungă și aspră perioadă de opoziție, timp în care a privit de pe margine, furioasă și neputincioasă, cum țărișoara noastră dragă a primit mult prea puțin decât trebuia, decât i se cuvenea, de la mișeii care au ocârmuit-o până acum!

 

Că PSD-ul e într-o permanentă opoziție cu ... Statul Paralel și mai nou și cu Statul ... Islamic, nu mai este o noutate pentru niciun român care mai înțelege ceva din politichia autohtonă sau mai exact, dâmbovițeană. De altfel, șleahta lui Livucu, cea care ar trebui să deconteze cu vârf și îndesat la alegerile din 26 mai erorile, deviațiile, diletantismul și gogomăniile guvernării nu mizează absolut deloc pe cei care nu au băut cerneala la orele de clasă și au citit și conținuturi nu numai titluri de cărți! Ținta lor este foarte bine conturată: mediul rural și mediul (sub)urban, alcătuite în mare parte din pensionari și bugetari care, aidoma unor turme, se vor îndrepta în direcția aleasă de baci. Baci, care în acest caz poartă o denumire mult mai semnificativă: Domnia-sa, primarul!

 

În acest sens, omul cu pixul aurit adică președintele C.J.-ului Costică Macaleți, tocmai le-a livrat tuturor celor credincioși și supuși câte un car cu fân din care, bacii cei cu mare experiență în manevrarea și manipularea mioarelor bipede vor împărți câte cinci paie la toate exemplarele turmei care vor urma orbește tradiționalul ”brrr” și vor pune copita peste țepoșii trandafiri. Pe lângă aceste extrem de eficiente subansamble ale mașinăriei de vot pesediste, vor intra în ”șpan” și parlamentarii - cei șase! -  care vor superviza atât activitatea lui Macaleți (aflat într-o poziție nu îndeajuns de confortabilă în partid!) dar și a primarilor PSD sau a traseiștilor din PNL care deja sunt cu un picior în arca sau, mă rog, barca pesedistă. Va fi foarte interesant de urmărit jocul de glezne al celor care - vorba lui Carol - au stat multă vreme cu ”luntrea în două funduri” pentru că până acum, devotați non-stop trup și suflet cauzei Livucului au fost doar trei: Federovici, Lupașcu și Budăi.

 

Nu am niciun dubiu că în atari condiții, social-democrații vor acumula multe, multe voturi comparativ cu liberalii care, culmea! – nu sunt și nu vor fi principalii adversari ai pesediștilor. Găurile din cașcavalul roșu vor fi opera celor de la Pro România și nicidecum a gloatei galbene aflată într-o amplă derivă despre care vom vorbi săptămâna viitoare!

 

Până atunci, privind sintetic radiografia alegerilor pentru Parlamentul European, concluzionăm fără de tăgadă că în lupta politică din 26 mai se vor bate dreapta cu dreapta (PNL vs USR) și stânga cu stânga (PSD vs Pro România). Nicidecum Puterea cu Opoziția!

 

Din păcate, direcția propusă pe care Livucu și ai lui o imprimă României conduce la o întrebare de bun simț: alegerile din 26 mai sunt pentru Parlamentul European sau pentru ... Duma rusă?  Răspunsul pentru noi, județ roșu prin definiție, e limpede și fără echivoc: Duma!

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store