”Săptămâna altfel”... altfel de tot la liceul din Flămânzi – VIDEO & FOTOGALERIE

”Școala altfel” din 2020 va rămâne cu siguranță una de neuitat atât pentru profesorii și învățătorii de la Liceul Tehnologic ”Nicolae Bălcescu”, cât și pentru elevi. Și aceasta pentru că ediția din acest an s-a suprapus peste pandemia de coronavirus.

 

Tocmai de aceea cadrele didactice și copiii au trebuit să se conformeze noilor realități din Flămânzi, din România și din lumea întreagă.


Astfel, proiectul ”Armonie în diversitate” s-a adaptat cerințelor impuse de starea de urgență și ordonanțele militare, toate activitățile desfășurându-se prin intermediul mijloacelor online de comunicare.

 
În fiecare zi din perioada 30 martie – 3 aprilie s-a optat pentru câte un domeniu de activitate (desen/abilități practice, literatură, muzică, film/teatru, fotografie), iar dascălii și-au ales modalitatea de lucru.   

    
Dovezile întregului program (fotografii, filme, print-screen-uri) vor fi centralizate și predate pe CD-uri la redeschiderea școlilor.


”Apreciez implicarea colegilor mei, educatori, învățători și profesori, de a menține contactul cu elevii și prin activitățile educative. De asemenea, sunt de apreciat creativitatea de care au dat dovadă elevii pentru îndeplinirea sarcinilor de lucru zilnice, precum și susținerea, implicarea părinților”,


Prof. Augustina Fegher, director Liceul Tehnologic ”Nicolae Bălcescu”.


În aceste condiții nu au lipsit temele caracteristice perioadei dificile pe care o traversăm cu toții, unii copii realizând desene cu mesaje precum: ”Noi stăm acasă”, ”Totul va fi bine”, ”Sănătate”, ”Vom învinge”, ”#StațiAcasă pentru binele vostru și cel celor din jur”.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store