Sânzienele sărbătorite cu dor la muzeu – GALERIE FOTO

 

Asociaţia culturală Vis de Artist a organizat duminică manifestarea ”Dor de Sânziene”. Acţiunea inclusă în programul ”Întâlnirea de astăzi”, ediţia a XXVIII-a, a fost realizată în parteneriat cu Muzeul Judeţean Botoşani şi cu sprijinul Asociaţiei ”B-Right Media”.

Au participat membrii şi voluntarii „Vis de Artist”, coordonaţi de prof. Cătălina Constantinovici, trupa de teatru antic "Katharsis" de la Colegiul Naţional "AT Laurian" coordonată de prof. Dorica Coca şi voluntarii B-Right Media, coordonator Daniela Lupu. Invitată a fost muzeograful Steliana Băltuţă, care a prezentat specificul Sărbătorii de Sânziene, dar şi piesele din sala polivalentă a muzeului, care sunt incluse în expoziţia "Ştergarul - simbol şi decor". Povestea Sânzienelor a fost dezvăluită într-un cadru artistic din care n-au lipsit poezia, muzica şi dansul. Cei prezenţi au putut realiza cununi din Sânziene, iar la sfârşitul manifestării, după ce s-au alăturat protagoniştilor într-o horă, fiecare a purtat un fir de sânziană, ca simbol al acestei manifestări.






VEZI ŞI:
 Maraton de 1 Iunie la B-Right Media GALERIE FOTO





VEZI ŞI:
 Voluntariat marcat o săptămână cu paradă, spectacol şi lecturi urbane-FOTOGALERIE