Sanitas a depus cererea de chemare în judecată a consilierilor județeni

 

Controversata cerere de chemare în judecată a consilierilor județeni care au votat împotriva comasării celor trei spitale cu Spitalul Județean, de către liderul Sanitas a fost depusă la Tribunalul Botoșani. Astfel, dosarul a fost considerat complet și i s-a dat un număr de înregistrare, urmând a se stabili primul termen din proces.
În decursul zilei de astăzi, 28 octombrie 2011, liderul Sanitas Octavian Dumitru, a depus cererea de chemare în judecată și asta după aproape două săptămâni de la anunțul public pe care l-a făcut în care i-a atenționat pe consilierii județeni care au votat împotriva comasării că îi va da în judecată. ”Am depus, sigur că da. Am predat dosarul cu tot ceea ce am crezut eu că trebuie și mi l-au primit și mi-au dat un număr înregistrare și asta e tot. Și de acum îmi va face citație când o să considere ei că trebuie”, a declarat Octavian Dumitru, liderul Sanitas. În acest proces sunt vizați 18 dintre consilieri, printre care se numără și cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean, Mihai Aroșoaie și Cătălina Lupașcu. (E.Ș.)