SANCȚIUNI în piețe și oboare aplicate de polițiștii botoșăneni

Acțiunea polițiștilor în piețele agro-alimentare și oboare s-a soldat cu sancțiuni.

 

La data de 21 februarie 2023, în intervalul orar 08:00-11:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de comerț ilicit, în zona piețelor agro-alimentare și oboarelor din localitatea Hlipiceni.

 

Totodată, s-a acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în aceste zone.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 30 de persoane și au fost verificați 10 agenți economici.

 

În  urma neregulilor constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 2.000 de lei.