În doar câteva ore, aproape 50 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest.
La data de 10 decembrie 2022, în intervalul orar 14:00-20:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Biroului Rutier și Secției de Poliție Rurală. nr. 1 Botoșani, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice.
În cadrul activităților desfășurate au fost controlate aproximativ 80 de autovehicule și au fost efectuate 47 de testări cu aparatul etilotest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 13.000 de lei.
Totodată, au fost reținute 6 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.