Începând cu 13 februarie 2017, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani derulează a doua etapă de înscriere a persoanelor care doresc să devină voluntari, în cadrul proiectului național ”Salvator din pasiune”.
În primele zece zile de la demararea acțiunii “Salvator din pasiune”, 15 botoșăneni și-au exprimat dorința de a încheia un parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani. Doar 11 dintre aceștia au depus dosarele complete, se arată într-un comunicat de presă.
Botoșănenii care doresc să răspundă ”provocării” lansate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență încă din luna mai a anului trecut, aceea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România, mai au timp să se înscrie până la data de 11 martie 2017
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori în misiuni de salvare și prevenire sunt următoarele:
- vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
- apt din punct de vedere medical;
- să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
- să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic cu mențiunea ”apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU”, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală din care să reiasă cumulativ cel puțin două din următoarele criterii: nu se află în evidență cu boli cronice, apt pentru efort fizic de nivel mediu, clinic sănătos, precum şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.
Cei care doresc să devină voluntari pot obţine informaţii de pe site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani –www.isubotosani.ro, sediul inspectoratului (strada Uzinei, nr. 3, municipiul Botoșani) sau să ceară detalii la numărul de telefon 0231/508 143.
Acest demers dorește implicarea oamenilor în activitatea de voluntariat, care se va materializa prin sprijinul acordat populației pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea acestora.După înscriere și analiza dosarelor, vor fi încheiate contracte de voluntariat, iar voluntarii selecţionaţi vor putea parcurge un program de pregătire în subunităţile inspectoratului, sub îndrumarea pompierilor.
Activitatea este o continuare a proiectului ce a fost demarat în luna mai a anului trecut. La momentul actual, ISU Botoșani are 23 de voluntari care participă la misiuni specifice, alături de pompierii profesioniști.