„Salvator din Pasiune”, o nouă serie de voluntari pregătită să participe la misiuni, alături de pompieri

32 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 – 52 de ani, sunt pregătiți să participe la misiuni, alături de pompieri. 

 

Primele două etape 

 

Aceștia au finalizat primele două etape din cadrul programului național „Salvator din Pasiune”, respectiv cursul introductiv și cel de acordare a primului ajutor de bază, organizate la Liceul „Alexandru cel Bun” din municipiul Botoșani.

 

Astfel, în perioada 6 – 14 aprilie 2024, au participat la cursul introductiv privind structura, misiunile şi atribuţiile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Județului (ISU) Botoşani.

 

În perioada 15 – 19 aprilie 2024, voluntarii și-au însușit noțiunile de prim ajutor de bază. Totodată, au învățat cum să recunoască urgențele cu risc vital și să execute tehnicile și manevrele de prim ajutor în situații cu una sau mai multe victime.

 

Toți participanții au promovat examenul

 

Cursurile au fost susținute de specialiștii în domeniul pregătirii pentru intervenție, dar și de coordonatorul SMURD al ISU Botoșani.

După parcurgerea celor 54 de ore de pregătire, toți cei 32 de participanți au promovat examenul final.

 

De astăzi, aceștia vor putea să desfășoare activități de voluntariat în cadrul subunităților de intervenție ale ISU Botoșani, fiind angrenați în diverse acțiuni de intervenție, ajutor umanitar şi popularizare a mesajului preventiv.

 

Le dorim mult succes, îi susținem şi suntem convinși că efortul concentrat, implicarea şi colaborarea cu societatea civilă reprezintă elementele esențiale în consolidarea gradului de reziliență la nivelul comunităților.

 

Informații suplimentare

 

Derulat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă începând cu luna mai a anului 2016, proiectul urmăreşte susţinerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.

 

Pentru a putea deveni voluntari, cei interesați trebuie să prezinte următoarele documente: 

 

  • cerere de înscriere; 
  • certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani); 
  • copie a actului de identitate; 
  • aviz psihologic; 
  • act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare; 
  • adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă”;
  • acordul părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.