Salariat de la spital, mort de beat la serviciu, dat afară

Un angajat al Spitalului Județean Mavromati a rămas fără loc de muncă după ce în nenumărate rânduri a fost surprins beat la serviciu.

 

Viorel Iliuță, managerul unității medicale a declarat că, în cazul lui, în primă fază s-a dispus măsura de sancționare prin rețineri din veniturile salariale.
Ieri am desfăcut contractul de muncă unui salariat pe care l-am prins a doua oară cu alcoolul. Este muncitor necalificat la partea de întreținere. Am parcurs toată procedura, ieri s-a materializat măsura extremă. Este de fapt prevăzut în CCM care spune că dacă ești prins de două ori beat și se desface contractul de muncă”, a declarat Viorel Iliuță, managerul Spitalului Județean.
Bărbatul lucra de mulți ani la Spitalul Județean de Urgență însă se pare că era o obișnuință să vină beat la serviciu. Viorel Iliuță a declarat că mai sunt și alții asemenea lui care vor suferi repercusiuni similare. Astfel de situații sunt depistate în urma unor controale inopinate. (G.E.)
CITEȘTE:
 Bețivii și chiulangii de la Spitalul Județean dați afară