Sala de sport din Botoșani unde se eliberează hormonii fericirii – VIDEO & GALERIE FOTO

Lumânări, un fundal muzical liniștitor, câteva zeci de tinere și... multă, multă respirație, acestea au fost coordonatele primei ședințe de ”Nirvana Fitness” desfășurată la ”Fit & Fun Botoșani”. După ce au adus la Botoșani ”X Body”, administratorii sălii de sport deschisă în apropiere de Kaufland implementează în oraș și... repaosul absolut.

 

Mirela Puiu, instructor internațional, a fost invitată special la Botoșani pentru a iniția botoșănencele în ”Nirvana Fitness”, fluxul cel mai relaxant de ritmuri muzicale pozitive pe care se efectuează exerciții de tonifiere precum pilates/yoga și tehnici de respirație simplu de urmat care detoxifică organismul.

Acest sport a izvorât din știința medicală, care a dezvăluit un fapt alarmant: 80% din populație respiră greșit – superficial și ineficient, doar din piept. Ca atare, ”Nirvana Fitness” este un sistem care învăță practicanții să respire corect, conducându-i la un mod mai lent și mai adânc al respirației zilnice (diafragmatică cu expirație prelungită), care înlocuiește respirația superficială.

Beneficiile sunt astfel: corp & minte detoxifiate, tonificarea întregului corp & extra energie, reducerea stresului și eliberarea așa numiților “Hormoni ai fericirii”.

”Cel mai important beneficiu este sănătatea menținută prin obișnuința de a respira (adânc și încet diafragmatic) zi de zi! Un mod natural de a elimina STRESUL, anxietatea, durerile cronice și depresia, detoxifierea corpului și a minții și prelungirea duratei de viață prin intermediul oxigenării suficiente”,

Mirela Puiu, instructor internațional.

La Fit & Fun Botoşani” este deschis zilnic, de dimineață până seară.