Sala de detenție este introdusă în școlile din România prin noul Statut al Elevului.
Fiecare școală din România va avea, începând din septembrie anul acesta, sală de detenție, introdusă oficial de noul Statut al Elevului. Fiecare școală își va organiza spațiul și procedura de supraveghere a elevilor care deranjează orele, conform unei informări a Ministerului Educației (ME).
Instituția transmite că a dat spre publicare în Monitorul Oficial Statutul Elevului 2024 și Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2024, scrie romaniatv.net.
„Cele două documente vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2024-2025 și vor fi disponibile pe edu.ro după publicarea în Monitorul Oficial”, potrivit ME.
„În cazul elevilor care în timpul orelor manifestă comportamente care afectează desfășurarea acestora, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, într-un alt spațiu.
În acest caz sunt obligatorii: supravegherea elevului de către un alt cadru didactic sau didactic auxiliar și informarea părintelui.
Important: Cadrul didactic poate lua această decizie doar pentru propria oră de curs. Pentru respectiva oră elevului nu i se consemnează absență.
Fiecare școală va include în regulamentul propriu modalitatea exactă de aplicare a acestei prevederi, în funcție de resursele existente”, scrie în postarea Ministerului Educației în care anunță trimiterea spre publicarea în Monitorul Oficial a celor două documente.
Sala de detenție, în care elevii care deranjează orele să fie relocați și să desfășoare activități complementare va funcționa conform prevederilor din forma de proiect a
Statutului Elevului din iunie 2024. Astfel, cadrele didactice pot decide să le dea lectură suplimentară elevilor sau să îi pună să completeze diverse fișe de lucru.
(Foto: Getty Images)