Săgeata vine cu echipă nouă şi fără N’Doye : Nu mai înseamnă echipa de anul trecut

 

Acelaşi nume, dar altă echipă, asta este la ora actuală Săgeata Năvodari, formaţia care la sfârşitul primăverii a promovat din eşalonul secund alături de FC Botoşani. Spre deosebire de roş-alb-albaştri, dobrogenii au efectuat o campanie furibundă de transferări, astfel încât sâmbătă pe Stadionul Municipal vor alinia o garnitură profund schimbată faţă de cea din retur.

FC Botosani Sageata Navodari liga I 2

"Mai sunt în primul 11 doar trei jucători"

Ca atare, tehnicianul botoşănenilor crede că între partida de pe 3 august şi cea din 11 mai, câştigată cu 4 – 0 pe Stadionul Municipal, nu vor fi prea multe asemănări.
„La Săgeata mai sunt în primul 11 doar trei jucători care făceau parte din lot anul trecut, în schimb, prin titulatura asta de echipe nou promovate îl putem considera un derby, mai ales că ambele echipe suntem neînvinse. Sunt sigur că şi Săgeata, la fel ca noi, îşi doreşte cu ardoare cele trei puncte puse în joc. Noi sperăm ca balanţa să încline în favoarea noastră, dar, repet, Săgeata nu mai înseamnă echipa de anul trecut. La ora asta au un lot competitiv, o echipă bună, harnică şi meciul va fi deschis oricărui rezultat”, a afirmat Cristi Popovici, antrenor FC Botoşani.
Acesta pune rezultatele bune ale nou promovatelor (trei echipe au patru puncte după două etape, una nu are nici un punct), pe seama experienţei din sezonul precedent. Atunci trei dintre cele patru echipe retrogradate au provenit din rândul celor care abia intraseră în Liga I, lucru care a determinat nou venitele pe prima scenă fotbalistică să pregătească debutul în primul eşalon cu mult mai mare atenţie.

"Trebuie să fim concentraţi în permanenţă"

Tehnicianul roş-alb-albaştrilor speră ca arena să se umple din nou şi nu crede în pericolul deconcentrării propriilor jucători şi desconsiderării adversarului.
Cristian Popovici antrenor FC Botosani 2  „Noi, aşa ne-am propus, trebuie să fim concentraţi în permanenţă, nu numai la fiecare meci, ci la fiecare antrenament pentru că ştim foarte bine că fiecare punct e foarte important pentru noi, fiecare evoluţie, mai ales că jocul ăsta e în faţa propriilor suporteri şi cu ocazia asta am putea să le oferim o primă victoria în Liga I în faţa dânşilor”, a mai declarat Cristi Popovici.
Săgeata Năvodari vine la Botoşani fără principala achiziţie, mijlocaşul N’Doye, eliminat în minutul 93 al partidei precedente după un fault extrem de dur. În prima etapă dobrogenii au învins acasă, cu 1 – 0, pe Gaz Metan Mediaş, iar în cea de a doua au remizat, 1 – 1, cu FC Braşov, după ce a fost egalată în minutul 90.
CITEŞTE ŞI:
 Biletele la meci puse în vânzare cu scandal la porţile stadionului – VIDEO & FOTOGALERIE
Sâmbătă, dacă nu puteţi ajunge la meci, staţi pe Botoşăneanul. De la ora 17:00 veţi afla tot ce se întâmplă pe Stadionul Municipal la FC Botoşani – Săgeata Năvodari înainte, în timpul meciului şi după fluierul final.