Uneori, când credem că am reușit în viață, că ne trăim visul și nimic nu ne poate umbri bucuria, viața ne zdruncină din temelii și ne forțează să căpătăm răbdare, perseverență și credință.
Dorina și Alexandru Cara, un cuplu tânăr de 25 și 26 de ani, tocmai ce terminaseră studiile și au plecat în Marea Britanie pentru a își face un viitor. Nespusă le-a fost bucuria când în familia lor a apărut Amelia, primul lor copil. Însă bucuria nu a durat mult.
În luna februarie, fetița a început să se simtă foarte rău.
A căzut de pe picioare. Febra piersista în fiecare zi și seară, nu mai mânca, nu mai avea energie și chef de nicio activitate. Medicii britanici au diagnosticat-o greșit cu infecție la ureche. Am simțit că ceva nu e în regulă, așa că am zburat la Istanbul și i-am făcut analize suplimentare. Peste câteva zile, medicii mi-au dat lumea peste cap - fetița mea dulce de doar 2 anișori are leucemie limfoblastică acută,
povestește mama Ameliei.
Disperarea din sufletul părinților a atins cote maxime, nu doar din cauza diagnosticului, ci și a imposibilității de a achita tratamentele de care fetița are nevoie pentru a supraviețui cancerului. Doar într-o lună, Dorina și Alexandru au achitat 41.000$, epuizând astfel toate resursele financiare pe care le aveau.
Pentru a nu muri, fetița lor trebuie să mai urmeze 2 luni de tratament și încă 2 ani de analize și controale medicale, toate însemnând 240.000€, peste posibilitățile părinților.
Ne este foarte greu să ne vedem copilul cum se luptă cu această maladie. Nu putem să o ajutăm cu nimic în afară de a-i fi alături în toate zilele și nopțile când simte dureri și are febră și o macină cancerul pe dinăuntru. Cer ajutorul tuturor oamenilor cu bună credință în Dumnezeu să-mi salveze copilașul să treacă peste această perioadă grea, pentru a ne putea ajuta să acoperim din costurile ce urmează,
ne roagă cu speranță mama Ameliei.
Leucemia poate fi vindecată, dar tratamentele sunt extrem de costisitoare. Practic, medicina pune un preț exorbitant pe viața Ameliei. Cât valorează viața unui suflet nevinovat, cât am fi dispuși să oferim pentru a salva un copil de numai 2 anișori care nu a greșit cu nimic nimănui? Viața nu are un preț, însă lumea în care trăim ne obligă uneori să plătim pentru supraviețuire...
Toți cei care înțelegeți sau rezonați cu suferința acestei familii o puteți ajuta cu orice donație în conturile Asociației „Salvează o inimă”. Împreună putem strânge suma necesară pentru vindecarea fetiței. Amelia trebuie să trăiască, iar noi putem să-i dăm această șansă la viață!
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Amelia Cara!