Este vorba despre “Să nu ne răzbunaţi”, o poveste despre izbândă, despre o pagină dureroasă din istoria țării, pierderea Basarabiei. Aceasta evidențiază povestea Margaretei Spânu-Cemartan și nu doar a ei, a miilor de români care au fost deportați în Siberia la muncă forțată.  

Astăzi am stat de vorbă cu cea care va interpreta singurul personaj al piesei, Silvia Răileanu, moldoveancă și actriță la Teatrul Mihai Eminescu de ani de zile. Ne-a dezvăluit cum a prins contur această poveste și câteva amănunte despre spectacol.

1.    Ce ne puteți spune despre dumneavoastră?

Mă numesc Silvia Răileanu, sunt actriță la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani din 2002, am o viață aici. Sunt născută în Republica Moldova, în satul Popăuți, un sat aproape de malul Nistrului. Vreau așa să încep povestea despre mine, deoarece se leagă și de piesa „Să nu ne răzbunați”. M-am născut în perioada când era Uniunea Sovietică, când la noi în sat nu erau preoți, am fost botezată pe ascuns, într-un ceaun acasă, pentru că era doar un singur preot care slujea la cinci sate pa ascuns. M-am născut într-o mahala cu foarte mulți vecini care îmi povesteau tot felul de lucruri. Poveștile copilăriei mele au fost exact despre tema care a fost abordată în ”Să nu ne răzbunați”. Majoritatea vecinilor mei au trecut prin război, foamete și astea au fost poveștile copilăriei mele. De la fiecare culegeam câte o povestire. Fiecare vecin mi se părea un erou care a supraviețuit acelor greutăți de pe atunci.

2.    Cum ați ajuns să jucați în piesa Să nu ne răzbunați?

Ideea mi-a venit de la o oră. Am intrat o dată la Liceul Pedagogic, când veneau domnii de la Basarabia, pământ românesc. Am asistat la oră să văd ce le spune acolo. Prima întrebare care a fost adresată copiilor era: ce știu ei despre Basarabia? Erau 31 de elevi, clasa a IX-a. În afară de faptul că este peste Prut, că sunt bomboane… nu știau mare lucru despre Basarabia, ceea ce pe mine m-a uimit foarte mult. (...) Eu aveam un sentiment patriotic, din copilărie, din naștere sau probabil că așa s-au născut basarabenii. Majoritatea pieselor pe care eu le-am făcut, toate duc în direcția asta.

De mult timp mă frământa tema asta, dar nu găseam un text potrivit. Și într-o zi, cineva mi-a spus, Dana, o prietenă, că a citit o carte (cu același nume) și am citit-o și eu, într-o săptămână. Trei zile am plâns continuu, după care m-am călit și am reușit să citesc cartea până la sfârșit. M-a marcat ce am citit acolo, era exact ce îmi trebuia mie pentru o asemenea piesă. L-am rugat pe Ionuț Poclid să îmi scrie textul, să mi-l facă așa cum îmi trebuie, mi-a adaptat textul încât am reușit să facem un scenariu. După care am început să lucrez la piesă. Vedeam scene, dar nu mă vedeam eu pe mine și am rugat-o pe o colegă de a mea, Ella Nistor să mă ajute.

3.    Despre ce este vorba în piesă?

Piesa este despre mărturiile basarabenilor deportați în Siberia. În piesă nu se folosesc nume concrete, așa am vrut eu. Folosesc doar fratele meu, bunica, este ca și cum un singur personaj reprezintă o țară. Un personaj este ea, care este deportată de la 6 ani în Siberia. Ce i se întâmplă ei e ca și cum i s-ar fi întâmplat unui neam întreg.

4.    De ce ar trebui să vină botoșănenii la această piesă?

Sunt sigură că majoritatea botoșănenilor, cei în vârstă, se vor regăsi în piesa aceasta. Foarte multe povești, povestiri am mai auzit de pe la unii, de pe la alții. De exemplu, că le-a fost dezmembrată familia. Jumătate au rămas aici, jumătate peste Prut. Sunt și aici cazuri, când nu și-au văzut frații sau surorile de ani și ani de zile. Despre asta este și piesa. Despre trei frați care au fost rupți cumva, unul rămâne în România, altul este dus în Siberia, unul rămâne în Moldova.

5.    Piesa conține un element inedit?

Nu știu dacă neapărat inedit, eu fac un spectacol istoric-documentar, folosesc câteva imagini documentare, așa cum au fost. Probabil combinația asta între a juca o realitate, a juca viața unei femei este inedită (…). Pentru mine este o provocare.

6.    De ce piesa se joacă pe scena de la Cinema Unirea?

De mult timp am vrut să fac piesa. La noi la teatru avem o singură scenă, care este mereu ocupată cu diverse repetiții, spectacole, nu avem spațiu, nu aveam loc. Când voiam să repet apărea ceva (…). Probabil, cu timpul, o voi juca și la teatru.

7.    E grea meseria de actor?

Dacă îți place nu. Îmi plac provocările, îmi place întotdeauna să lupt cu greul.

Așadar, botoșănenii sunt așteptați la Cinema Unirea în data de 2 Martie la ora 18.  Preţul unui bilet este de 30 de lei. Elevii și studenții beneficiază de reducere 50%. Biletele vor putea fi achiziționate de la casa de bilete a cinematografului Unirea.

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: