Să curgă apa... chef de 8 Martie pe banii de la ”Nova”, 2.500 lei pe lună pentru un ridicat de mână

Compania de apă și canalizare a Botoșanilor se află într-o situație cel puțin specială și dificilă. SC Nova Apaserv SA a intrat în a patra lună a anului fără să aibă bugetul aprobat de Consiliul Județean Botoșani. Pe 31 martie plenul CJ ar fi trebuit să îl dezbată, însă nici măcar nu l-a pus în discuție. ”Nesimțire” a fost cuvântul cel mai des pronunțat de către aleșii de la județ când au fost întrebați despre refuzul de a discuta măcar bugetul de la ”Apă”.

 

”Eu așa ceva n-am mai văzut”


florin bulgaruMai exact, consilierii județeni trebuiau să îi acorde un mandat special administratorului public Radu Judele, reprezentantul CJ Botoșani în AGA societății, pentru a exercita dreptul de vot în numele instituției, în calitatea acesteia de acționar, în vederea aprobării bugetului de venituri și cheltuieli pe 2016. Aleșii de la județ nici nu au mai avut posibilitatea de a dezbate în plen proiectul de hotărâre întrucât comisia juridică a refuzat pur și simplu să îl ia în discuție.
”Eu așa ceva n-am mai văzut, nu am dat aviz nici pozitiv, nici negativ, pur și simplu nu l-am discutat. Dacă în plen cumva se pune în discuție și se supune la vot eu ies din sală”, declara consilierul județean Florin Bulgaru, membru al comisiei juridice, înaintea ședinței de plen.

 

Salariu mediu de peste 100 milioane lei vechi pentru directori


Principala nemulțumire a aleșilor de la județ o reprezintă nivelul retribuțiilor propuse pentru conducătorii SC Nova Apaserv SA. Este cel mai mare din istoria de după revoluție a operatorului de apă și canalizare, indiferent de numele său și totodată cel mai mare dintre toate societățile de utilități publice controlate de administrația județeană sau municipală.
Pentru toți directorii societății, care de asemenea sunt cei mai mulți și cei mai scumpi de după 1989, s-au propus salarii formate dintr-o componentă fixă și una variabilă, care reprezintă o cotă de participare la profitul net al unității, care este mai mare pentru directorul general față de cei adjuncți. Astfel, pentru tot anul curent, 522.000 de lei este suma repartizată pentru componenta fixă și 293.000 de lei pentru cea variabilă, ceea ce cumulat înseamnă 815.000 de lei.
Un director general - Gabriel Cîrlan și cinci directori adjuncți are SC Nova Apaserv SA: directorul operațional Ady Petrușcă, directorul executiv Cristina Panait, directorul economic Daniela Jâtărașu, directorul comercial Cristian Romanovschi și directorul tehnic Cătălin Fetcu. Un simplu calcul arată că media lefurilor directorilor se ridică în acest an la 11.319 lei.

buget nova apaserv 4

Cea mai scumpă ridicare de mână din istoria apei botoșănene


Ceea ce i-a enervat însă la culme pe consilierii județeni a fost propunerea ca și membrii consiliului de administrație de la SC Nova Apaserv SA să beneficieze de indemnizații calculate după modelul retribuțiilor directorilor. Mai exact, în bugetul pe anul curent, pentru plata drepturilor bănești ale membrilor CA este prevăzută o sumă fixă de 1.600 lei pentru fiecare membru, la care se propune să se adauge câte 900 de lei din cota de participare la profit. Se ajunge astfel în situația incredibilă ca pentru una-două ședințe pe lună, în care majoritatea membrilor CA nu fac în principiu foarte multe lucruri în afară de a ridica mâna și a vota proiectele de pe ordinea de zi, să se fie plătiți cu 2.500 de lei.

buget nova apaserv 2

buget nova apaserv 3

Se dublează cheltuielile cu șefimea unității


270.000 de lei sunt prevăzuți astfel în buget doar pentru achitarea indemnizațiilor membrilor CA.
Însumat, pentru achitarea drepturilor bănești directorilor și membrilor CA, SC Nova Apaserv SA și-a repartizat în buget 1,085 milioane de lei, adică peste 10 miliarde de lei vechi.
Și aceasta în condițiile în care anul trecut s-au cheltuit tot la acest capitol doar 585.000 de lei. Vorbim așadar de aproape o dublare a consumului financiar cu șefii de la ”Apă”.

 

Plouă cu prime, sporuri, bonificații


Dar aceasta nu este tot. Bugetul de la SC Nova Apaserv SA include o sumedenie de alte bonusuri pentru angajați, ale căror salarii medii oricum trec de 2.100 de lei. Dacă unele sunt de înțeles, precum ajutorul de deces ori cel de boală, altele reprezintă o raritate în mediul economic botoșănean. Astfel, angajaților unității controlate de CJ Botoșani li se acordă o primă de vacanță de 500 de lei, o primă de 500 de lei mamei salariate la nașterea unui copil, angajații beneficiind totodată de prime de Paște, Crăciun și 8 Martie în sumă de 150 lei pentru fiecare eveniment de acest gen.


”La nivelul societății se pot prevedea acțiuni cu caracter social precum organizarea de mese festive cu prilejul unor evenimente deosebite (Paște, Crăciun, 8 Martie etc.). Costul acestor acțiuni se suportă din și în limita fondului social constituit potrivit legii. Consultarea și utilizarea fondului social (...) se face de către angajator cu consultarea sindicatelor”.

 

buget nova apaserv 5

buget nova apaserv 6


Acesta este un pasaj dintr-o adresă pe care SC Nova Apaserv SA a trimis-o în partea a doua a lunii martie la Consiliul Județean Botoșani. De altfel, de la începutul anului cele două părți au purtat o corespondență dură pe seama bugetului, care a culminat săptămâna precedentă cu refuzul consilierilor județeni de a discuta bugetul de la ”Apă”. Și aceasta în ciuda semnalelor alarmiste venite dinspre conducerea societății.


”Așa cum am menționat și în adresele anterioare vă rugăm să aveți în vedere că orice tergiversare nejustificată privind aprobarea BC 2016 în ședința AGA va determina blocarea activității operatorului prin măsurile ce vor trebui întreprinse în vederea respectării prevederilor legale”,


Adresă semnată de Gabriel Cîrlan – director general și Daniela Jîtărașu, director economic.

 

”Se va rediscuta atunci când vor fi niște sume de bun simț”


Consilierii județeni nu sunt însă tocmai impresionați de tonul panicard și nu au de gând să dezbată prea curând bugetul de la ”Apă” fără unele modificări.


”Se va rediscuta atunci când vor fi niște sume de bun simț. Ei au venit cu propunerea, având în vedere că unitatea este pe profit, de a mări sumele de bani care se dau celor din consiliul de administrație, deci cu încă 900 lei la fiecare pe lună, așa reiese din ce au propus ei acolo. Și am spus că nu discutăm asta, luați-vă bugetul și veniți cu propuneri pertinente și atunci o să vedem”,


Dumitru Zmău, consilier județean.


”Membrii consiliului de administrație au procent din salariul directorului, deci implicit... Să refacă documentația. Nu este posibil ca un președinte de Consiliu Județean care coordonează să aibă la jumătate salariu din ceea ce au ei acolo”,


Verginel Vacariu, consilier județean

Angajări la secret


gabriel cirlanIar toate aceste lucruri se întâmplă după ce la finele anului trecut, în doar câteva zile, SC Nova Apaserv SA a angajat peste 60 de persoane. Botoșăneanul a solicitat societății numele acestora, însă reprezentanții companiei au refuzat să le divulge, cert fiind însă că printre ei se regăsesc destui ”dinozauri” din lumea politică. Nu s-a organizat nici un concurs, toate angajările făcându-se pe bază de CV-uri. Mai mult, societatea comercială are de recuperat peste 10 milioane de lei, apă consumată și neîncasată, cea mai mare parte reprezentând creanțe de la populație.
Prezent la ședința CJ Botoșani în care consilierii au scos bugetul de pe ordinea de zi, directorul general Gabriel Cîrlan n-a putut da un răspuns clar cu privire la ce se va întampla cu unitatea în condițiile în care în luna aprilie încă nu are buget.