S-au tras focuri de armă la Botoșani: Trei indivizi cu niște colete negre au luat-o la fugă - FOTOGALERIE

Polițiștii de frontieră botoșăneni au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare pentru a prinde trei indivizi dubioși.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, județul Botoșani, au reţinut trei cetăţeni ucraineni, care au încercat să introducă ilegal în România, peste ”frontiera verde”, 8.500 pachete cu ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România, se arată într-un comunicat de presă.

 

Pentru reținerea contrabandiștilor, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, fiind trase focuri de arma în plan vertical, conform prevederilor legale. 

 

În data de 2 mai 2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, județul Botoșani, acţionând în baza unor informaţii, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. 

 

Astfel, în jurul orei 3.00, aceștia au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Pomârla, mai multe persoane care au trecut fraudulos frontiera de stat în România, transportând fiecare câte un colet de culoare neagră. 
La somaţia verbală regulamentară efectuată de către polițiști, persoanele au încercat să fugă, profitând de întuneric şi vegetaţie, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, trăgând două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea reglementările legale în vigoare. 

 

Polițiștii de frontieră au reţinut un cetăţean ucrainean, care nu avea documente de identitate asupra sa. Persoana în cauză a declarat că se numeşte P.D., este domiciliat în regiunea Cernăuţi, Ucraina și are 59 de ani. În apropierea zonei unde a fost reţinut bărbatul, polițiștii de frontieră au descoperit abandonate şase colete de culoare neagră prevăzute cu chingi pentru transport. 

 

Pe timpul efectuării cercetărilor, la o distanță de aproximativ 10 metri față de coletele abandonate, a fost descoperită o alta persoană, identificată ulterior ca fiind cetățeanul ucrainean H. S., în vârstă de 17 ani, domiciliat în regiunea Cernăuţi.

 

Totodată, la o distanţă de aproximativ 600 de metri de locul depistării celor doi ucraineni, a fost depistat încă un cetăţean ucrainean, în vârstă de 27 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Rover, înmatriculat în Ucraina. 

 

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cetăţenii ucraineni P.D. şi H. S. au trecut coletele din Ucraina în România, contra sumei de 50 de euro și urmau să le transporte prin pădure până într-o zonă accesibilă, de unde urmau să fie preluate cu un autoturism.

 

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 8.500 pachete țigări, cu timbru de acciză R. Ucraina, în valoare totala de 77.265 lei. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de  introducerea în/sau scoaterea din țară prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal și trecere frauduloasă a frontierei de stat.