S-au pus acoperişuri pe cîteva case ale sinistraţilor din Dorohoi

 

În numai două zile, 30 de specialişti Lindab, organizaţi în opt echipe, au terminat acoperişurile a opt case de pe şantierul Habitat din Dorohoi. Imobilele au fost acoperite cu tablă şi urmează să fie  pregătite pentru lucrările de finisaj interior şi exterior.

Lindab a donat folia protectoare, tabla, luminatoarele, jgheaburile precum şi toate elementele necesare montajului. ”Acţiunea face parte din programul de parteneriat cu Fundaţia Habitat for Humanity România, program în care Lindab a donat şi montat învelitorile la opt case. Cei 30 de specialişti sunt din toate colţurile ţării şi s-au oferit voluntari pentru a reuşi să redăm speranţa oamenilor care aşteaptă să se mute cât mai repede în case noi”, a precizat Liviu Maftei, director zonal Lindab. Lucrările s-au desfăşurat sub ochii beneficiarilor care aşteptau curioşi să vadă cum vor arăta casele acoperite. „Nu mă aşteptam ca în numai două zile să schimbe complet aspectul şantierului”, a spus Ioan Soltuz unul din sinistraţii dorohoieni care va primi o casă nouă construită de fundaţia Habitat for Humanity România. Luni 12 case de pe şantierul deschis de organizaţie au fost acoperite, iar patru dintre ele au fost deja izolate pe exterior.

Echipa Habitat face în continuare apel la voluntari pentru a ajuta la terminarea lucrărilor. „Oricine poate veni la voluntariat! Cu ajutorul dvs. vom mai face încă un pas către finalizarea proiectului de reconstrucţie, iar familiile vor fi şi mai aproape de a-şi continua, mai bine spus, de a începe o nouă viaţă într-o casă nouă”, se arată într-un comunicat al Habitat for Humanity.

santier