S-au obișnuit online: Profesorii de la Botoșani, chiul de la unele activități: Nu stau să mă rog de nimeni

Situația a fost făcută publică chiar de șefa educației botoșănene la ședința cu directorii unităților de învățământ.

 

 

Inspectorul școlar general a atras atenția că profesorii trebuie să participe și la alte activități în afara orelor de predare. 

 

Ori acest lucru nu prea se mai întâmplă, mai ales după ce profesorii s-ar fi obișnuit cu sistemul online.

„Nu trebuie să uite nimeni că avem 40 de ore pe săptămână, la fel cu toți angajații statului român. Unele sunt ore de predare, celelalte sunt pentru activități desfășurate în școală inclusiv pentru participare la cercurile pedagogice pentru că nu mai dorește nimeni să vină că ne-am obișnuit online, inclusiv pentru simulări ale examenelor naționale, inclusiv pentru participare la supraveghere sau în comisiile la examenele naționale și nu stau să mă rog de nimeni să vină în aceste comisii pentru că este obligația noastră de profesor. Și eu am fost. Și toată lumea trebuie să meargă.”,

Ada Macovei, inspector școlar general IȘJ Botoșani.

 

Critici au fost adresate și directorilor de școli care chiulesc de la serviciu.