S-au bătut toate recordurile! Cel mai scump loc de parcare din Botoşani a fost adjudecat la un preţ uriaş: Am rămas şi eu foarte uimit

Înmulţirea accelerată a posesorilor de automobile a provocat stabilirea unui nou record pentru concesionarea unui loc de parcare. S-a întâmplat la o licitaţie organizată miercuri de Primăria Botoşani.

 

Împărat Traian a devenit cea mai scumpă zonă a oraşului în privinţa parcărilor


O femeie şi doi bărbaţi s-au bătut pentru un spaţiu din strada Împărat Traian. Deşi nu vorbim deci de o zonă centrală, confruntarea a fost acerbă. Femeia a renunţat la un moment dat, iar în cursă au rămas cei doi bărbaţi care au tot crescut preţul de plecare de 131 lei/an. Minute bune cei doi şi-au aruncat tot felul de replici tăioase şi s-au privit războinic, pentru ca în final să se ajungă la nici mai mult, nici mai puţin de 970 de lei.

Respectivul loc de parcare a devenit astfel cel mai scump din Botoşani.


Iar acesta nu a fost însă singurul caz în care preţurile din Împărat Traian au luat-o razna. Alt botoşănean a reuşit să câştige locul mult dorit abia după ce tariful s-a mărit de peste cinci ori faţă de cel de pornire, ajungându-se astfel la 710 lei.

 

„Nu mi-am putut închipui că se poate ajunge la suma asta”


Deşi este mai greu de explicat, al treilea cel mai scump loc de parcare concesionat ieri vine de pe aceeaşi strada Împărat Traian: 570 de lei.


Ardoarea cu care au licitat botoşănenii din această zonă a oraşului i-a mirat şi pe edili.


„Am rămas şi eu foarte uimit pentru că nu este o zonă chiar foarte centrală şi nu mi-am putut închipui că se poate ajunge la suma asta. Este o zonă în care sunt foarte multe maşini şi efectiv nu au unde parca şi atunci sunt dispuşi să liciteze asemenea sume”,


Marian Murariu, viceprimar Botoşani.


Precedentul record fusese stabilit în luna iunie, când un botoşănean a concesionat cu 900 de lei un spaţiu din strada Mihail Kogălniceanu.

 

Plătesc mai mult pentru parcare decât impozitul pe apartament


Atât el, cât şi alţi botoşăneni care au licitat atât de mult se văd puşi în situaţia de a plătit mai mult pe un loc de parcare decât toate celelalte taxe şi impozite pe care sunt nevoiţi să le achite într-un an la bugetul local.


„Se pare că numărul mare de înmatriculări de autoturisme îşi spune cuvântul. Locurile de parcare devin din ce în ce mai căutate şi sunt cetăţeni dispuşi să plătească sume din ce în ce mai mari ca să aibă unde parca automobilul”,


Marian Murariu, viceprimar Botoşani.


Concesionarea unui loc de parcare la asemenea tarife reprezintă practic un drum fără întoarcere pentru proprietarul unei maşini, care este nevoit să achite tariful până când renunţă la acel loc, nefiind posibilă obţinerea vreunei reduceri nici după un an, doi sau zece.


„Am mai avut şi cazuri în care au fost persoane care au licitat un loc de parcare cu 500 – 600 de lei şi după un an-doi făceau cerere la Primărie să revină la preţul minim. Nu au cum să revină la preţul minim! Atât timp cât deţin acel loc de parcare, anual plătesc suma licitată. Întotdeauna le punem în vedere lucrul acesta: «aveţi grijă că, dacă licitaţi o sumă şi câştigaţi, suma aceea vă rămâne şi dacă renunţaţi peste un an sau doi la parcare nu mai aveţi dreptul să participaţi la o licitaţie pentru la locul respectiv»”,


Marian Murariu, viceprimar Botoşani.

 

Se dau ca pâinea caldă


Prevederea s-a introdus fiindcă potrivit edililor sunt conducători auto care încearcă să facă o şmecherie: renunţă la locul de parcare ca să vină din nou la licitaţie în speranţa de a-l câştiga la un preţ mai mic. Regulamentul nu permite însă lucrul acesta.


50


de locuri de parcare a scos Primăria Botoşani la licitaţie miercuri, 64 de persoane au participat, toate locurile s-au dat


Banii de pe parcări merg la bugetul local şi nu au o destinaţie dinainte stabilită.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store