Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a anunțat joi că analizele vor putea fi făcute doar de către instituțiile de medicină legală, referindu-se la ordonanța adoptată joi de Guvern cu privire la siguranța rutieră.
Ministrul de Interne a spus că ordonanța adoptată instituie un termen de 72 de ore în care instituțiile de medicină legală trebuie să elaboreze analizele toxicologice „prin care să evidențieze sau nu prezența sa nu a alcoolului și substanțelor interzise în sângele persoanelor care au fost testate pozitiv cu Drugtest sau care au refuzat testarea”.
El spune că în cazul în care rezultatul nu sosește de la laborator în acest termen de 72 de ore, șoferului i se restituie permisul, scrie știripesurse.
„Există de asemenea o a treia modificare importantă care vizează faptul că aceste analize se efectuează doar de către instituțiile de medicină legală. Anterior, în varianta ordonanței precedente, aceste analize puteau fi efectuate și de către laboratoarele Poliției Române, laboratoare care precizez sunt acreditate conform standardelor”, a adăugat ministrul.
Ședința de Guvern a avut loc astăzi, începând cu ora 11:00.