S-a votat: Monument ridicat de CJ și Primăria Vlădeni în locul unde au murit aproape 50 de botoșăneni - VIDEO

În urma articolelor realizate de publicația Botoșăneanul despre tragedia care a avut loc la Huțani în urmă cu mai bine de patru decenii, autoritățile vor realiza un monument comemorativ.

 

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, se implică în acest demers alături de primarul comunei Vlădeni, Voicu Murariu. 

 

Iar primul pas concret a fost făcut astăzi. Consilierii au votat proiectul de hotărâre privind aprobarea Contractului de asociere pentru realizarea Monumentului comemorativ al accidentului de la Huțani.

 

„Acest accident rutier este considerat a fi cel mai grav produs în România. Acum în anul în care se împlinesc 42 de ani de la tragedia rutieră dorim să edificăm un monument în memoria victimelor.

 

Prin semnarea contractului de asociere județul Botoșani și comuna Vlădeni își exprimă acordul pentru realizarea monumentului comemorativ. Obiectul contractului de asociere îl reprezintă stabilirea drepturilor și obligațiile părților, responsabilitățile și contribuția fiecăruia asociat la cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții”,

Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.

 

Prețul estimat al lucrărilor se va stabili în urma întocmirii devizului general. Costul va fi suportat de către Consiliul Județean (80%) și Primăria Vlădeni (20%).

 

Terenul va fi pus la dispoziție de Primăria Vlădeni

 

Proiectul de hotărâre a fost votat de către toți cei 32 de consilieri județeni prezenți la ședință.