S-a votat în unanimitate! Salarii mărite pentru angajații CJ-ului și ai altor trei instituții

Un alt proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a vizat creșterea salariilor pentru unii angajați de la Consiliul Județean, dar și de la alte trei instituții din subordine.

 

Consilierii județeni au votat un proiect de hotărâre privind „aprobarea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie», din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Botoşani, precum şi din cadrul serviciilor publice din subordinea acestuia.”

 

Așa cum Botoșăneanul a anunțat deja pe lângă angajații CJ-ului vor mai avea lefuri mărite salariații de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Serviciul Public Comunitar Județean de Evidenţă a Persoanelor (SPCJEP).

 

Astfel, angajații acestor instituții vor beneficia de o majorare salarială de 5%. Pentru angajații din unitățile din subordine ar fi vorba despre o sumă netă de 300 de lei.

 

Motivația acestei creșteri:

  • salariul minim pe economie în valoare de 2.300 de lei, în funcție de care este stabilită indemnizația vicepreședintelui conform Legii nr. 103/2023, majorat cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
  • salariul minim pe economie în valoare de 3.300 de lei, conform Hotărârii Guvernului nr. 900/2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
  • ultima hotărâre de aprobare a salariilor de bază, respectiv Hotărârea Consiliului Județean Botoșani nr. 83 din 27 aprilie 2023;
  • faptul că în această perioadă salariul minim pe economie a fost majorat anual, acesta ajungând în anul 2024 la 3.300 lei.

 

Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de către toți consilierii județeni prezenți la ședință.