S-a VOTAT: Bani mai MULȚI plătiți de municipalitate pentru ridicarea gunoiului de la case

Consilierii locali s-au întâlnit vineri dimineață în ședință extraordinară.

 

Practic singurul proiect de hotărâre s-a referit la colectarea deșeurilor, în speță de la case și firme. Consilierii locali s-au pus la aceeași masă și au votat majorarea de 145 lei la 149,5 lei/tonă a tarifului plătit de Primăria Botoșani.

 

Populația nu este afectată de această schimbare, ci doar municipalitatea va plăti mai mult pentru lunile mai și iunie.  

 

Edilul orașului susține însă că sunt bani pentru acoperirea acestei taxe,mai ales că este pe perioadă limitată.

„Primăria Botoșani are bani să susțină această majorare de tarif care este pe o perioadă limitată. Ca să acoperim lunile mai și iunie am votat acest proiect urmând ca începând cu 1 iulie să aplicăm un alt tarif pentru că este o obligație legală. Avem bani din taxa specială de colectare”,

Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani.

 

Reprezentanții Urban Serv, lucrează deja la noul tarif și vor fi înainte propuneri în acest sens.

 

„Începând cu 1 iulie facem alt tarif în conformitate cu prevederile Ordonanței 74/2018, care spune că începând cu 1 iulie trebuie făcute tarife distincte pentru deșeurile reziduale și pentru deșeurile reciclabile și care au statut de selective. Se menține sistemul actual de colectare”,

Simion Drelciuc, director adjunct Urban Serv.

 

Și astfel cu acest vot  va fi ridicat gunoiul în continuare de la fiecare cetățean care locuiește la casă, adică 3.700 de imobile.

 

150.000 de lei

va plăti Primăria Botoșani în plus către SC Urban Serv SA

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store