S-a votat: Acord de colaborare la Județ cu regiunea Cernăuți

Consilierii județeni au aprobat un proiect de hotărâre privind aprobarea „Acordului de cooperare între județul Botoșani din România și Regiunea Cernăuți din Ucraina.”

 

Regiunea Cernăuți din Ucraina a solicitat Consiliului Județean Botoșani încheierea unui acord de colaborare.

 

Prin acest parteneriat, cele două părți vor pune accent pe dezvoltarea relațiilor de colaborare în următoarele domenii: administrație publică locală, economie, agricultură, educație și cercetare, cultură, sănătate, protecția mediului natural, turism și sport, situații de urgență, servicii de protecție socială.

 

„Considerăm că încheierea acestui acord contribuie la extinderea relațiilor de colaborare cu partenerii externi, creând un cadru favorabil pentru stabilirea principiilor de dezvoltare a unei cooperări reciproc avantajoase în toate domeniile stabilite în acord, promovarea schimburilor de bune practici și experiențe în vederea încheierii unor proiecte comune de dezvoltare economică și social, stabilirea de relații de cooperare în domenii de interes reciproc, potrivit atribuțiilor de care dispun, în conformitate cu legislațiile în vigoare în România și Ucraina.” se arată în raportul de specialitate

 

Hotărârea a fost adoptată în unanimitate, fără a exista dezbateri.