S-a stins din viață principalul ctitor al unui schit din Botoșani:  Un om cu frică de Dumnezeu - FOTOGALERIE

Pe 1 Aprilie 2021,Vasile Macoviciuc, principalul ctitor al așezământului monahal din Alba - Hudești, a trecut la cele veșnice.

 

Chilii și bisericuță ridicate

 

După 1990, Vasile Macoviciuc a crezut de cuviinţă ca o parte din pământul ce-l primise prin reconstituirea dreptului de proprietate şi aflat sub liziera pădurii s-ar potrivit unui locaş de credinţă. A luat legătura cu părintele stareţ de la Mănăstirea Gorovei care l-a sfătuit să pună bazele unui schit călugăresc. Omul a trudit alături de alți binefăcători și a ridicat câteva chilii şi o bisericuţă.

 

 

În anul 2006 prin străduințele localnicilor și a binefăcătorilor s-a început construcția casei monahale care s-a sfințit ulterior.

 

Un bun creștin

 

În cei 86 de ani a dat dovadă că este un adevărat creștin, fiind nelipsit de la slujbele Bisericii.

,,Un fiu al satului care în tinereţe a fost plecat la Piatra Neamţ, Acolo a muncit, dar în urma unui vis a hotărât să întemeieze un schit şi având terenul aici în satul Alba a venit şi a pornit cu această idee de ridicarea unui lăcaş în cinstea lui Dumnezeu. A umblat prin sat pe la oameni şi a strâns bani iar din munca şi agoniseala lui a ridicat schitul din satul Alba. Întotdeauna a încercat să-l înfrumuseţeze şi să aducă îmbunătăţiri, nu numai că a ajutat la ridicarea lui dar a participat trup şi suflet la toate slujbele care se făceau şi el şi mătuşa, Florița soţia lui.

 

Au fost nedezlipiţi de părinţii, care au slujit de-a lungul timpului în schitul de la Alba Hudeşti . Acum la anii bătrâneţii când puterile l-au lăsat, la fel a încercat să-şi aducă contribuţia la înfrumuseţarea schitului şi ca un bun creştin a fost trup şi suflet alături şi de biserica satului, un om cu frică de Dumnezeu, care a încercat să împlinească, dar înainte de toate a încercat să fie om şi un bun creştin. Dumnezeu să-l ierte.!!! .

a precizat părintele Paroh al Bisericii,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Adrian Spinosu.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store