S-a stabilit înlocuitorul lui Andrei, Ghiorghiţă e foc şi pară

Procedura de înlocuire a viceprimarului social-democrat al municipiului Botoşani avansează. După ce toţi cei cinci consilieri liberali, plus PP-DD – istul exclus Marius Cristescu au votat proiectul de hotărâre, acesta a fost înaintat PDL-iştilor.

 


13 semnături pentru demiterea lui Andrei

Toţi cei şase democrat-liberali din Consiliul Local Botoşani, adică Cătălin Alexa, Florin Ghiorghiţă, Eugen Ţurcanu, Lidia Bucşinescu, Ovidiu Luca şi Marius Buliga au iscălit proiectul. De asemenea, ţărănistul Corneliu Furtună, care a candidat alături de PDL-işti pe lista Mişcării pentru Botoşani, ar fi semnat la rândul său. În schimb, teoretic ecologistul Gheorghe Iavorenciuc, care a devenit consilier tot de la Mişcarea pentru Botoşani, ar evita deocamdată să îşi asume proiectul. Acesta s-ar fi întors din Madagascar cu tot felul de alte concepţii şi ar susţine că pe lumea aceasta nu funcţiile şi valorile materiale, ci cele spirituale sunt importante. Reprezentanţii Opoziţiei din CL Botoşani cred însă că în final Iavorenciuc va semna proiectul. Chiar şi fără el proiectul are deja 13 semnături, suficiente pentru convocarea unei şedinţe, iniţierea unui proiect de hotărâre şi schimbarea lui Cosmin Andrei.

Ghiorghiţă are accese de furie şi independenţă

Totuşi, votul este secret şi este posibil să apară surprize de ambele părţi. Aceasta mai ales după ce s-a întâmplat în cursul săptămânii la PDL Botoşani. Aleşii de la municipiu s-au întâlnit pentru a stabili persoana pe care o vor sprijini pentru preluarea funcţiei de viceprimar şi s-a decis susţinerea lui Eugen Ţucanu, directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement. Deşi sunt rude, singurul care s-a opus clar şi vehement a fost Florin Ghiorghiţă. Fostul viceprimar din perioada 2000 – 2012 şi-ar fi dorit şi el postul, ar fi motivat că Eugen Ţurcanu este confundat cu Florin Ţurcanu şi ar fi părăsit val-vârtej sediul partidului. Mai mult sau mai puţin direct, i s-ar fi pus în vedere că ar putea fi introdus în discuţia organelor de conducere în vederea excluderii, însă acesta n-a făcut altceva decât să confirme atitudinea şi ieşirile publice pe care le are în ultima lună. Printre altele, referindu-se la Cosmin Andrei, acesta a declarat public într-o şedinţă a CL Botoşani că ar putea să se mai gândească la un anumit proiect de hotărâre, a propus să fie schimbaţi ambii viceprimari şi a anunţat că va vota PNL la alegerile europarlamentare. Teoretic, chiar şi fără votul lui Ghiorghiţă, dacă toţi ceilalţi consilieri votează pentru, Cosmin Andrei este destituit. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Toţi liberalii plus încă un consilier au semnat pentru demiterea lui Andrei: Se joacă până în ultima clipă
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
O vedem și pe asta: Țurcanii lăudați de-un PDL-ist: E normal să pui pe funcții oameni care nu ți-o trag