S-a stabilit calendarul pentru examenul de Definitivat: Până CÂND se fac înscrierile

Ministerul Educației a anunțat calendarul pentru examenul de Definitivat.

 

Profesorii se pot înscrie la examenul de definitivat 2024 până la data de 13 octombrie, potrivit Ministerului Educației. Instituția a anunțat că a fost semnat ordinul privind aprobarea Calendarului de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2023-2024.

 

„În contextul intrării în vigoare a Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, precizăm că, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv, examenul de definitivat se organizează în condițiile stabilite în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare”, conform Ministerului Educației.

 

Calendarul examenului de definitivat 2024, conform edupedu.ro
  • până pe 13 octombrie 2023: Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ;
  • 16-27 octombrie 2023: Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar. Înștiințarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere.
  • până la 31 mai 2024: Efectuarea inspecțiilor de specialitate:

           -prima inspecție de specialitate până la 9 februarie;

          - a doua inspecție de specialitate până la 31 mai;

  • 3-14 iunie 2024: Completarea dosarelor de către candidați;
  • 24 iulie 2024: Susținerea probei scrise;
  • 30 iulie 2024: Afișarea rezultatelor inițiale;
  • 30-31 iulie 2024: Înregistrarea contestațiilor;
  • 6 august 2024: afișarea rezultatelor finale.

 

(foto – depositphotos.com)