S-a stabilit calendarul: Alegerile parlamentare de Ziua Națională – CÂND au loc cele două tururi pentru prezidențiale

PSD și PNL s-au înțeles ca alegerile parlamentare să aibă loc pe 1 decembrie, iar cele două tururi ale prezidențialelor pe 24 noiembrie și 8 decembrie, au anunțat cele două partide într-un comunicat comun.

 

Chemați la vot de Ziua Națională 

 

 

Iată comunicatul PSD-PNL, potrivit hotnews.ro:


„Coaliția de guvernare a finalizat discuțiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidențiale si parlamentare.

 

Astfel, ținând cont și de opiniile exprimate de celelalte formațiuni politice, reprezentanții Coaliției au fost în consens în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale, după cum urmează:

-primul tur în data de 24 noiembrie
-al doilea tur în data de 8 decembrie.

 

De asemenea, s-a ajuns la un numitor comun pentru organizarea alegerilor parlamentare în data de 1 decembrie”.

 

Asta în condițiile în care 1 Decembrie pică duminica, iar 30 noiembrie – care e tot zi liberă – pică sâmbătă, nu va exista un weekend prelungit, ceea ce scade riscurile ca o parte a populației să fie plecată într-o minivacanță.

 

PSD voia prezidențiale în septembrie

 

Coaliția PSD-PNL s-a reunit joi dimineață, pentru ca premierul Marcel Ciolacu să prezinte variantele propuse de celelalte partide cu privire la data alegerilor prezidențiale.

 

 

Luni și marți Ciolacu a avut consultări cu liderii celorlalte partide pe tema datei alegerilor prezidențiale, după ce PSD nu a reușit să ajungă la un acord cu PNL în privința datei prezidențialelor, fapt ce a declanșat atacuri între cele două partide, fără precedent de la constituirea Coaliției de guvernare.

 

Inițial, PNL și PSD conveniseră luna septembrie pentru alegerile prezidențiale, variantă susținută de social-democrați în continuare. PNL a susținut apoi ca scrutinul să se desfășoare în luna noiembrie. În acest context, premierul Marcel Ciolacu a convocat discuții cu liderii celorlalte partide.

 

Marți, după două zile de consultări, Guvernul a transmis că premierul Marcel Ciolacu va cere joi partenerilor de Coaliție „să dea curs solicitării exprimate de toți participanții la discuțiile de la Palatul Victoria ca stabilirea calendarului electoral să se realizeze în cel mai scurt timp posibil, astfel încât competiția electorală să se desfășoare în condiții predictibile și echitabile pentru toți candidații”.