S-a schimbat legea: CÂND poate fi o persoană încătușată de polițiști

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au transmis un comunicat referitor la prevederile care au intrat în vigoare în domeniul ordinii și siguranței publice.

 

La sfârşitul lunii ianuarie 2020 au  intrat în vigoare modificările mai multor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.

 

Legea instituie reguli clare şi transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului, sunt prezentate condiţiile în care o persoană poate fi condusă la sediul poliţiei şi situaţiile în care poliţistul poate utiliza forţa, respectiv sunt introduse garanţii suplimentare pentru respectarea drepturilor cetăţeanului.

 

O persoană poate fi încătuşată dacă:

-este violentă şi reprezintă un pericol pentru cei din jur;

-pe timpul conducerii la secţie, dacă aceasta este suspectă de săvârşirea unei infracţiuni sau este cunoscută cu un comportament violent;

-în scopul prevenirii autovătămării;

-a evadat dintr-o stare legală de reţinere sau deţinere;

- s-a sustras de la executarea unei măsuri preventive sau a unei pedepse privative de libertate;

-dotările mijlocului de transport utilizat sau intinerariul de deplasare nu permit adoptarea altor măsuri care să prevină săvârşirea unor acţiuni violente sau fuga;

- persoana face obiectul unei măsuri privative de liberatate dispuse în vederea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică.

 

Important - nu pot fi folosite cătuşele împotriva femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanele cu semne vizibile ale unei dizabilităţi şi copiilor, cu excepţia cazurilor în care aceştia înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia sau mai multe persoane.

 

Poliţistul este obligat să permită persoanei încătuşate aflate în spaţiul public să îşi acopere faţa şi mijloacele de imobilizare.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store