Au recunoscut de la cel mai înalt nivel: Din cauza unor medicamente unii șoferi rămân fără permis la DrugTest – LISTA 

Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) a emis săptămâna aceasta o precizare referitoare la posibilitatea de a fi reținut permisul de conducere, după administrarea unor medicamente.

 

Permise reținute până la primirea analizelor toxicologice de laborator

 


Prin O.U.G. nr. 84/2024 au fost reevaluate mecanismele privind verificarea consumului de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive.


În cazul conducătorilor de autovehicule care refuză să se supună testării în vederea stabilirii consumului de alcool ori de substanțe psihoactive, aceștia sunt conduși la cea mai apropiată unitate medicală, pentru a li se recolta mostre biologice. 


În lipsa unor indicii cu privire la prezența în organismul acestora a substanțelor psihoactive ori a băuturilor alcoolice, pentru a nu permite conducătorilor de vehicule continuarea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice, în scop preventiv, a fost instituită măsura retragerii permisului de conducere până la data primirii rezultatului analizelor toxicologice de laborator, nefiind vorba, în această situație, despre săvârșirea unei fapte penale, respectiv de întocmire a unui dosar de cercetare penală.

 

 

Șoferii, îndemnați să citească ambalajele medicamentelor

 


Această măsură a retragerii permisului de conducere este justificată în contextul necesității de a ocroti viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public.


Comunicat IGPR

”De asemenea, este necesar a se preciza faptul că majoritatea conducătorilor auto cunosc efectul alcoolului și al drogurilor, însă o categorie aparte de substanțe ce afectează capacitatea de a conduce un autovehicul o reprezintă medicamentele. Astfel, se impune ca, anterior conducerii unui vehicul, să fie studiat ambalajul medicamentelor administrate, întrucât în compoziția acestora pot exista anumiți compuși ce determină apariția de efecte psihoactive și care pot fi depistați cu ajutor aparatelor drugtest, chiar dacă persoana în cauză nu a consumat droguri”.

 

 

1 din  6 șoferi lăsat pe nedrept fără permis

 


Potrivit informațiilor furnizate de către structurile inspectoratele județene, la nivel național, în perioada 2021 – 2023, au fost infirmate aproximativ 15-20% din totalul mostrelor biologice prelevate conducătorilor auto depistați pozitiv la testele efectuate cu aparatele drugtest.


Cu alte cuvinte, unui român din șase i s-a reținut permisul pentru un posibil consum de droguri, fără ca acesta să fi apelat în realitate la stupefiante.

 

NOAPTEA TRECUTĂ: Tânăr drogat cu cocaină prins de polițiști în trafic

 


Cum este posibil așa ceva

 


Pe de altă parte, Consiliul Superior de Medicină Legală (CSML) a explicat motivele pentru care în urma testărilor privind prezenţa sau absenţa substanţelor psihoactive în cazul şoferilor există diferenţe între rezultatele negative oferite de sistemul toxicologic medico-legal şi cele obţinute la testarea de către organele de poliţie.


Aceste diferenţe se justifică, printre altele, prin faptul că testele rapide utilizate în cadrul Poliţiei Române sunt teste rapide de screening sau de orientare şi nu sunt teste de diagnostic sau de certitudine, aşa cum sunt analizele efectuate în cadrul INML sau IML, iar în cazul unui rezultat pozitiv, în mod obligatoriu acesta trebuie confirmat şi prin alte metode de investigaţie.

 

 

Medicamentele ”care ies” la DrugTest 

 


De asemenea, medicii legişti precizează că există ”numeroase substanţe” care nu sunt incluse pe lista de substanţe interzise, dar care pot da reacţii fals pozitive.

 

Există reacţii fals pozitive la:

 

  • amfetamine: medicamente pentru diabet, antiemetice, antibiotice, antialergice;
     
  • cannabinoizi: antiinflamatorii, antivirale;
     
  • barbiturice: antiinflamatorii;
     
  • opiacee: antitusive (multe medicamente utilizate pentru răceală şi gripă conţinând codeină, care pozitivează testele rapide), antibiotice, antialergice, antiepileptice, vasodilatatoare.

 

VESTE în premieră de la șeful Poliției Botoșani cu privire la dotările primite în lupta cu drogurile – VIDEO