S-a inaugurat poate cel mai modern sediu de firmă din Botoșani, angajații au inclusiv jocuri și canapele: Vin oamenii aici, se joacă, dorm pe canapeaVIDEO & GALERIE FOTO

Au pornit în 2013 într-o garsonieră din București, cu o investiție de 50.000 de euro și în 2022 au inaugurat sediul filialei din Botoșani, după lucrări care se ridică la circa 500.000 euro. Este povestea a patru tineri pasionați de jocuri pe computer care au reușit în mai puțin de un deceniu să construiască o afacere globală.

 

Botoșani, alături de San Francisco, Los Angeles, Montreal


Amber este o companie de dezvoltare de jocuri și servicii de studio, care pe de o parte testează jocurile produse de giganți ai industriei, precum Amazon, Disney și NBCUniversal, pe de altă parte realizează propriile sale jocuri.


Creșterea business-ului a fost una explozivă, depășind chiar și așteptările fondatorilor, care au recunoscut la Botoșani că an de an și-au propus să mărească cifra de afaceri cu 35%, dar au majorat-o cu 50 – 60%.


Compania a ajuns să aibă sedii în București, unde lucrează peste 600 de angajați, în San Francisco, Los Angeles, Montreal, Guadalajara, pentru ca astăzi să se inaugureze oficial și cel de la Botoșani.


Amber a închiriat întregul fost sediu al Banc Post din Calea Națională și cu excepția etajului 1, unde încă se mai lucrează, restul a fost pus în funcțiune.


Panglica a fost tăiată vineri la 11:00 de Tudor Postolache, head of operations și Laurențiu Rusu, general manager al filialei din Botoșani, care l-au avut invitat pe primarul Cosmin Andrei.

 

Sediu occidental dintr-un magazin de covoare


Deși construit după revoluție, fostul imobil al Banc Post ajunsese la un moment dat inclusiv magazin de covoare astfel încât Amber a derulat ample lucrări de reamenajare. Aceasta și pentru că liderii companiei au dorit să creeze un spațiu de lucru în consonanță cu anul 2022.


Conceptul este cel occidental, adică ”open space”, etajele 2 și 3 fiind completate cu oficii de servire a mesei, cu frigidere pentru înghețată, fructe și altele asemenea.


Parterul are o recepție și o sală de conferințe, iar în rest este un spațiu generos de relaxare, angajații dispunând de jocuri, televizoare, canapele, fotolii.


Pornită ca o locație dedicată exclusiv doar celor care probează jocurile, în timp a început să își dezvolte destinația și pe alte ramuri întrucât, după cum spuneau reprezentanții firmei, au găsit foarte mulți tineri talentați în zonă.


La inaugurare au fost prezenți conducători și elevi de la Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul Național AT Laurian, Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”, deoarece unul dintre obiectivele investiției de la Botoșani este acela de a ține tinerii în oraș sau măcar de a-i determina să se întoarcă în urbea natală după terminarea facultății.

 

”Noi nu vedem totdeauna Amber doar ca pe un business, nu suntem «hai să vă dăm niște bani ca să faceți o treabă». Cum spunea și Tudor, noi avem etajele pentru treabă, aici la parter va fi întotdeauna pentru recreere, adică în timpul programului vin oamenii aici, se joacă, dorm pe canapea. Nu e nici o problemă. Trebuie să ne simțim bine la muncă, trebuie să venim cu drag la muncă pentru că e o muncă frumoasă până la urmă, nouă ne place ce facem. Industria jocurilor din România deja are vreo 30 de ani și e înfloritoare. Odată ce intră în industria jocurilor, tinerii au un viitor și noi vrem să le oferim continuitate. Dacă vor din motive personale să rămână în Botoșani și corespund standardelor Amber, este extraordinar. Vin aici, promitem că o să se simtă bine, ca acasă”,


 Laurențiu Rusu, manager general Amber Botoșani

 

laurentiu rusu amber

 

Și-a exprimat speranța ca în câțiva ani să avem un Botoșani mai tânăr, mai zâmbitor, mai frumos.


”Ne-a ieșit senzațional de bine”


Cum a ajuns Botoșani să ocupe un loc privilegiat pe harta Amber, alături de capitala României și metropole din America de Nord este o poveste aparte. Laurențiu Rusu a lucrat la Amber, în București, însă a plecat de la firmă întrucât în 2016 s-a mutat la Botoșani. A păstrat legăturile cu foștii colegi și când au început să se creioneze planurile de extindere a insistat pentru deschiderea unui sediu la Botoșani, convingându-și colegii că există potențial uman și în această parte a țării.


”Am încercat și nu numai că ne-a ieșit, ne-a ieșit senzațional de bine și cred că inițial planul nostru era să ajungem la o echipă de 20, poate 30 de oameni. În momentul acesta suntem 120. Și sincer ne dorim ca în perioada următoare, poate jumătate de an, poate un an, poate un pic mai mult, să mai adăugăm cam încă 100 de oameni aici”,


Tudor Postolache, head of operations Amber

 

tudor postolache amber

 

Acesta a mulțumit Botoșanilor ”pentru tot ce ne-ați oferit și o să ne oferiți de acum încolo”.

 

”Vorbim de mult timp despre afacerea Amber la Botoșani, pe care o apreciez, pe care o consider la nivel de lohn, dacă facem comparația cu o altă industrie pe care o avem cu precădere la Botoșani, dar sunt convins că o să mergeți mai departe pentru că, dincolo de testarea jocurilor, o să creați aici, ceea ce este foarte important și cred că acesta va fi nivelul următor, nivel care aduce o atractivitate în Botoșani și pe acest palier al industriei IT, dacă putem să o integrăm aici”,

 

Cosmin Andrei, primar Botoșani.

 

1.100


de angajați are Amber în întreaga lume

 

31


de milioane de dolari a fost cifra de afaceri atinsă de Amber în 2021, fiind cel mai bun an de la constituire. Tot profitul a fost reinvestit.