Individul care a furat săptămâna trecută un Passat din faţa blocului a fost prins de poliţişti.
Un tânăr de 25 de ani din oraşul Flămânzi a fost capturat de poliţiştii din Botoşani după ce, în aceeaşi zi, a spart o biserică şi a furat un autoturism marca Volkswagen Passat care fusese parcat luni seară, pe strada Decebal din municipiul Botoşani.
Tânărul a spart Biserica Penticostală, de unde a furat 350 de lei, iar apoi a furat autoturismul pe care l-a condus până în judeţul Bistriţa-Năsăud. Acolo a făcut însă o "greşeală", a oprit într-o benzinărie, cel mai probabil pentru a alimenta maşina iar angajaţii respectivei unităţi au alertat Poliţia.
″În urma probatoriului administrat a rezultat faptul că la data de 11 februarie 2019 acesta a pătruns fără drept în incinta unei biserici din municipiul Botoşani, de unde a sustras suma de 350 de lei şi a distrus bunuri din mai multe încăperi. Ulterior, în cursul aceleiaşi seri, împreună cu un minor de 16 ani au sustras fără drept autoturismul unui bărbat de 32 de ani din municipiul Botoşani, autovehiculul în cauză fiind identificat pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud”, a precizat citată de Pro tv, Maria Carp.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi furt în scop de folosinţă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: