S-a depășit cota de pericol, s-a dispus notificarea populației din patru localități

După două zile de precipitații fără încetare inevitabilul s-a produs și s-a dat alarma pentru autoritățile din patru comune.

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) tocmai a anunțat că, potrivit datelor furnizate de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani, la ora 11:00, s-a depășit cota de pericol pe râul Sitna, în aval de acumularea Dracșani.


Comitetele pentru Situații de Urgență din Lunca, Todireni, Hlipiceni si Răuseni au fost notificate cu privire la avertizarea populației cu privire la riscul de producere a inundațiilor.


Județul Botoșani se află sub Cod Portocaliu de ploi abundente până la ora 23:00 a zilei de astăzi.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store