Creșterea tarifelor la serviciile de apă și canalizare în județul Botoșani, a fost din nou prilej de dispute în plenul Consiliului Județean. Cu toate că au fost voci care s-au ridicat împotriva măsurii, aceasta a trecut în cele din urmă de votul consilierilor județeni.
Prin noul contract de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare în județ, tariful la apă va crește gradual. Concret, până la cel târziu 1 iulie 2015, tariful „aplicabil atât clienților rezidenți, cât și celor nerezidenți pentru serviciile de alimentare cu apă va crește cu cel puțin 5%, iar tariful aplicabil serviciilor de canalizare va crește cu cel puțin 5%”, se arată în proiect. Scumpirile nu se opresc aici, iar pentru anul 2016, se urmărește o nouă creștere treptată, similară celei preconizate pentru anul acesta.
Măsura a fost criticată dur de consilierii județeni Dorin Ciuștea și Gheorghe Vâzdoagă, care nu au considerat oportună modificarea, în condițiile economice ale populației. „Este un tarif care împovărează mult bugetul unei familii, această utilitate devine pentru mulți cetățeni un lux. Cine își imaginează că în special în mediul rural, numărul de abonați va crește odată cu majorarea tarifelor, se înșeală, dimpotrivă, va scădea”, a spus Dorin Ciuștea.
Gheorghe Vâzdoagă a văzut proiectul de creștere a tarifului ca fiind o capcană întinsă populației ,„cei de la țară nu vor suporta prețul, ceea ce înseamnă că vom compensa prin creșterea prețului în mediul urban. S-a analizat gradul de suportabilitate și s-a ajuns la concluzia că populația suportă. Pe ce criterii? S-a considerat că oamenii plătesc doar apa? Mi se pare că amanetăm veniturile populației Botoșani. Cum adică se urmăreşte raţionalizarea consumului? Adică într-o familie de patru persoane se vor îmbăia în aceeaşi apă, ca să raţionalizeze consumul?”, a intervenit acesta.
În pofida argumentelor aduse de cei doi consilieri, proiectul a trecut cu majoritate de voturi, cu 16 voturi pentru, zece împotrivă și trei abțineri, în timp ce doi consilieri nu au participat la vot.
De cealaltă parte, directorul Nova Apaserv, Gabriel Cîrlan, a declarat pentru Botoșăneanul că studiul pe baza căruia s-a concluzionat că populația suportă o nouă creștere a tarifului, „a fost făcut de o companie de audit. Sunt anumiți indicatori care sunt în lege, s-au analizat și noi cu prețul la apă în Botoșani, suntem în media țării, sunt județe care au de multe ori preț mai mare, dar au avut și programe mai devreme începute.
Vizavi de prețul pe care îl suportă cetățeanul, aici ne gândim doar la cetățenii care au apă, dar programul este făcut pentru cei care nu au apă deloc”, a spus directorul societății furnizoare de apă. Totodată, acesta a spus că măsura vizează și cetățenii care încă nu sunt racordați la sistemul de alimentare cu apă, cei mai mulți dintre ei aflați în zonele rurale, dar și în unele zone din municipiu, unde se lucrează în prezent la extinderi ale rețelei.
(C.B.)