S-a dat startul Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi - FOTO

Participanții s-au bucurat în prima zi de vizite ghidate ale obiectivelor muzeale din cadrul Memorialului Ipotești.

 

Marți, 11 iulie, la ora 17:30, a avut loc Deschiderea ediției a V-a a „Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi)”, organizată în fiecare an de Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (Facultatea de Litere, Departamentul de literatură română și teoria literaturii, Centrul de Cercetare în Filologie Modernă).

 

Într-un comunicat transmis de reprezentanții Memorialului Ipotești se menționează că ediția din acest an are ca temă filiațiile literare.

 

Cuvinte de bun-venit au fost adresate participanților de conferențiar universitar doctor Ala Sainenco, manager al Memorialului Ipotești, și lector universitar doctor Corina Croitoru de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

 

Conferința de deschidere, intitulată „De unde vin ideile, când vin? Cercetarea științifică, între filiații și formalități”, a fost susținută de profesor universitar doctor Ioana Bican, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

 

Aceasta a fost urmată de o sesiune de discuții, moderată de lector universitar doctor Corina Croitoru (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca).

 

Participanții s-au bucurat, în această primă zi, de vizite ghidate ale obiectivelor muzeale din cadrul Memorialul Ipotești.

 

(Sursa foto - Wikipedia)