S-a certat cu fratele ei, apoi a sunat la 112 spunând că a fost violată: Minora de 16 ani a fost AMENDATĂ

Polițiștii botoșăneni au intrat imediat în alertă, însă la fața locului situația era cu totul alta decât cea sesizată la telefon.

 

Poliţia au fost sesizată, miercuri, de o persoană de sex feminin cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Botoşani, ar fi fost victima unei infracţiuni de viol.

 

A fost constituită imediat o echipă operativă. În urma cercetărilor efectuate, a fost identificată cea care a apelat la 112. Era vorba despre o adolescentă de 16 ani, din municipiul Botoşani, aceasta recunoscând faptul că a efectuat apelul 112.

 

În urma investigaţiilor efectuate a rezultat că la aceeaşi dată, pe fondul unei discuţii în contradictoriu cu fratele ei şi considerând că membrii familiei îl favorizează pe acesta, având în vedere problemele de sănătate pe care el le are, tânăra a apelat numărul unic de urgenţă 112, reclamând o presupusă  faptă de agresiune sexuală, dorind ca prin sosirea organelor de poliţie să îi inducă o stare de temere fratelui ei.

 

Cu ocazia audierii, minora a declarat că nu a fost victima vreunei fapte penale sau contravenţionale.

 

În cauză a fost aplicată o sancţiune contravenţională în cuantum de 500 de lei, pentru apelarea nejustificată a numărului de urgenţă 112.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store