S-a aprobat! Blocuri construite în jurul unei clădiri istorice din municipiul Botoșani

Documentația pentru această investiție a fost aprobată de către consilierii locali în cadrul ședinței ordinare de miercuri, 31 mai 2023.

 

Clădire salvată de la prăbușire

 

Respectivul monument istoric va fi restaurat de către un investitor privat care a achiziționat proprietatea. Este vorba despre „Casa Jean Goilav” aflată pe strada Mihail Kogălniceanu.

 

Documentația de elaborare a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) s-a aflat în dezbatere publică și nicio persoană nu a solicitat consultarea acesteia la sediul Primăriei Botoșani.

 

„În perioada stabilită pentru consultarea și informarea publicului nu s-au înregistrat scrisori reprezentând obiecțiuni, sugestii sau propuneri”,

se arată în raportul de specialitate.

 

Nu au fost obiecțiuni nici din partea aleșilor din plenul municipal. În aceste condiții, au votat în unanimitate proiectul de hotărâre pentru „aprobarea documentației PUZ ȘI RLU strada Mihail Kogălniceanu, nr 12, municipiul Botoșani în vederea realizării obiectivului  Restaurare monument istoric Casa Jean Goilav și construire locuințe colective D+P+4E (5E, 6E retras), cu spații comerciale la parter”.

 

Blocuri și spații de birou

 

Va fi construit un ansamblu de locuințe care practic va înconjura clădirea monument istoric într-un semicerc arhitectural. Blocurile vor avea două scări și spații de birouri la parter. Regimul de înălțime este D+P+(M)+4E (5E, 6E retras), cu precizarea că mezaninul va fi intercalat în parterul înalt. Vor fi amenajate locuri de parcare atât exterioare, cât și la demisol.

 

Apartamentele, în număr total de 63, vor fi cu construite cu câte 1, 2 și 3 camere.

 

Totodată, vor exista și spații verzi de aproape 600 mp cu plantări de arbuști decorativi, covoare florale și zone cu iarbă.

 

76 locuri de parcare

 

sunt propuse prin documentație