Să înființezi o companie în 2015 și cinci ani mai târziu să ajungi pe primul loc în Topul Județean al Firmelor întocmit de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani, aceasta este o performanță care ani la rând nu a fost la îndemâna vreunui om de afaceri născut în România. Ceea ce nu au putut însă românii, a fost la îndemâna unui basarabean.
CCIA a programat pentru sfârșitul acestei luni Balul Oamenilor de Afaceri, la care va fi lansat oficial și amintitul top.
Câteva date au fost însă făcute deja publice și scot la iveală o schimbare importantă în clasamentul celor mai performante companii din județ.
La ultimul bal organizat de CCIA, cel din 2019, în care topul s-a alcătuit pe baza datelor financiare din 2018, în absolut toate clasamentele concepute primul loc a fost ocupat de SC Formens SRL, societatea comercială controlată de francezul Gerard Losson.
În topul din 2021, întocmit pe situațiilor financiare din 2020, la cele mai importante două secțiuni firma de confecții și-a pierdut supremația în favoarea unui agent economic relativ tânăr.
SC Doly-Com Distribuție SRL a fost înființată în 2015 pentru ca în 2020 să se claseze pe primul loc în Topul Județean al Firmelor atât după cifra de afaceri, cât și după profit.
Pe pozițiile următoare regăsim câteva firme de tradiție, obișnuite cu poziții înalte în topul CCIA: Formens, Grupul de Distribuție ETA, Samcom AS, Cornell’s Floor, Electro-Alfa Internațional, Elsaco Electronic, Dadycom, Ovisim Impex, Proagro.
De la locul al doilea în jos regăsim companii cu nume sonore din Botoșani: Electro-Alfa Internațional, Prodalcom, Formens, Vestra Industry, Big Conf, Cornell’s Floor, Ovisim Impex, Diaconu Agriplant, Cereal Bac.
”Prelucrarea și conservarea cărnii” este domeniul principal de activitate al SC Doly-Com Distribuție SRL. Sediul declarat la Oficiul Registrului Comerțului este strada Vârnav 29 E din Botoșani, adică acea stradelă din spatele parcului Mihai Eminescu.
Ne-am deplasat prin zonă în încercarea de identificare a sediului acestei societăți. O plăcuță cu ”Vârnav 29 E” nu există însă pe amintita stradă, iar pe unde ar trebui să fie acest număr sunt deoparte niște vile impunătoare, fără a exista, cel puțin la vedere, sigla vreunei firme, iar de cealaltă niște blocuri.
În schimb, SC Doly-Com Distribuție SRL are deschis punct de lucru și sediu secundar în satul Roma din comuna cu același nume, acolo unde are declarate o mulțime de activități, de la ”prelucrarea și conservarea cărnii” și ”comerț cu ridicata al animalelor vii” la ”comerț cu ridicata al cărnii și produselor din carne” și ”alte servicii de alimentație”.
Dacă de Valeriu Iftime, Gheorghe Ciubotaru, Tonino Boldea, Cornel Șfaițer a auzit probabil orice botoșănean, nu neapărat afacerist, câți oare dintre dumneavoastră știți cine este Ruslan Balîc? Ei bine, aflați de la noi că, în acte, este cel mai mare afacerist din Botoșani. Pentru că, potrivit informațiilor oficiale furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, el este unic asociat al SC Doly-Com Distribuție SRL. După cum și numele lasă să se înțeleagă, Ruslan Balîc s-a născut în Căușeni, Republica Moldova. El este administratorul companiei în cauză până în anul 2114. Da, ați citit bine, anul 2114, când omul nostru își va fi sărbătorit de mult centenarul.
Ruslan Balîc a devenit administratorul SC Doly-Com Distribuție SRL încă din anul înființării firmei și s-a bucurat de un succes fulminant.
AN | CIFRĂ DE AFACERI | PROFIT BRUT |
2018 | 267.101.707 | 7.491.218 |
2019 | 260.421.854 | 4.118.668 |
2020 | 274.333.744 | 20.497.704 |
La nivelul CCIA Botoșani nu s-a studiat în amănunt situația Doly-Com.
”Eu știu ce este acolo, prima oară aflu asta. Important este că face o afacere în Botoșani și că este foarte mare în condiții de criză. Nu văd nici un impact al HoReCa asupra cifrei de afaceri, aceasta înseamnă că ori funcționează HoReCa, ori nu funcționează, nu contează. Nu știu dacă nu este o chestiune care ține de faptul că nu se raportează tot ce se întâmplă în HoReCa. Nu doar la noi, cred că peste tot. Atât timp cât HoReCa tot este închisă și nu se văd minusuri, nu se văd scăderi, înseamnă că partea aceasta de business, la Botoșani cel puțin, nu este extrem de importantă”,
Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani.
Liderul oamenilor de afaceri din Botoșani crede însă că mai există încă cel puțin o explicație pentru ascensiunea agentului economic în cauză. Companii mari din Botoșani și-au despărțit direcțiile de business pe societăți diferite astfel încât firmei mame i-a scăzut nivelul afacerilor. În schimb, dacă s-ar calcula cifra de afaceri la nivel de grup probabil SC Doly-Com Distribuție SRL nu ar mai fi lider.
”De exemplu, la Elsaco am divizat activitatea pe mai multe companii din grup. Dacă adunăm cifrele de afaceri de la Elsaco, Vestra și celelalte, cred că avem cea mai mare cifră de afaceri. Am împărțit activitățile în funcție de specificul lor, în așa fel încât comerțul să fie comerț, softul soft și partea de antreprenoriat general. Să fie fiecare pe un domeniu cumva limitat, mai bine și mai ușor de gestionat și de condus”,
Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani.
SC Doly-Com SRL (deci fără ”Distribuție”) este o firmă înființată în 1997 care l-a avut mulți ani administrator pe Iulian Căzăcuț. Dincolo de asemănarea izbitoare a numelui, are același cod CAEN ca firma ajunsă lider în Botoșani și, de asemenea, avea puncte de lucru în comuna Roma.
Cel puțin la fel de interesant este că după înființarea SC Doly-Com Distribuție SRL, afacerile celeilalte companii, adică SC Doly-Com SRL, pur și simplu s-au prăbușit, de la peste 148 milioane de lei cifră de afaceri în 2015 la doar ceva peste 100.000 de lei în 2017. De altfel, în 2015, an în care s-a constituit SC Doly-Com Distribuție SRL, cealaltă companie, SC Doly-Com SRL, și-a cerut intrarea în insolvență, pentru ca în 2016 Tribunalul Botoșani să dispună intrarea în faliment în procedură generală.
După cinci ani procesul de faliment continuă, următorul termen fiind stabilit pentru luna decembrie 2021. ANAF și Primăria Roma se regăsesc printre debitori.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL